Sala de la Casa de Cultură a Studenţilor a fost aseară neîncăpătoare pentru clujenii veniţi să vadă spectacolul dansatorilor irlandezi de la Rhythm of the Dance.
Deşi biletele pentru spectacolul de aseară nu au fost tocmai ieftine, clujenii de toate vârstele au venit în număr foarte mare să vadă reprezenţia celor de la Compania Naţională de Dansuri a Irlandei. Şi n-au plecat dezamăgiţi.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, se declară convins că sfârşitul lunii martie va aduce un deznodământ pozitiv în ceea ce priveşte ultima misiune de evaluare în domeniul frontierelor terestre, în acest fel toate criteriile tehnice urmând a fi îndeplinite de România şi Bulgaria pentru a permite realizarea obiectivului comun de aderare la Spaţiul Schengen, într-un timp cât mai scurt, potrivit Agerpres. Ministrul român de Interne a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, în cadrul căreia preşedinţia ungară a Consiliului UE a prezentat concluziile sale privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în documentul respectiv se precizează faptul că România a finalizat cu succes pregătirile tehnice pentru aderarea la Schengen.
BERBEC
Energia şi perseverenţa vă ajută să finalizaţi un proiect început cu mai mult timp în urmă. În prima parte a zilei, un prieten vă propune o colaborare avantajoasă, care vă va aduce satisfacţii materiale nesperate. Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerul de viaţă! În caz contrar, riscaţi să deterioraţi grav relaţiile.
Piaţa asigurărilor generale şi de viaţă din România s-a redus anul trecut cu 5,7% faţă de 2009, la 8,36 miliarde lei, 2010 fiind astfel al doilea an consecutiv de scădere, potrivit datelor preliminare ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Anul trecut, scăderea a fost mai accentuată decât în 2009, când subscrierile au coborât cu 0,74% comparativ cu anul anterior, la 8,87 miliarde lei.
Regresul din 2010 a fost efectul reducerii cu 7,5% a subscrierilor pe segmentul asigurărilor generale, la 6,69 miliarde de lei, în timp ce piaţa asigurărilor de viaţă a urcat cu 2,32%, la 1,66 miliarde de lei. În 2009, asigurările generale au crescut cu 2,45%, la 7,24 miliarde de lei, în timp ce poliţele de viaţă au însumat 1,63 miliarde de lei, cu 12,84% mai puţin decât în urmă cu un an.
„Spre deosebire de alte pieţe, piaţa românească este dependentă de asigurările auto într-o procent mare, peste 60% din subscrieri provenind din asigurări auto. În consecinţă, scăderea vânzărilor şi a leasingului auto a avut ca efect scăderea asigurărilor auto de tip CASCO (-25,12%). Ponderea CASCO în total asigurări generale a scăzut astfel de la 46%, în 2009, la 37,2% în 2010”, potrivit datelor CSA.
Peste 2.000 de medicamente generice riscă să dispară de pe piaţă, din cauza prelungiri nejustificate a termenelor de plată de la 210 zile la 300 zile, atenţionează conducerea Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). „Confruntate cu scăderea contribuţiilor la fondul unic de asigurări sociale de sănătate şi nevoia de a face economii, autorităţile pregătesc prelungirea termenelor de plată de la 210 zile, cât este în prezent, la peste 300, fără să ţină cont de efectele dezastruoase pentru pacienţi şi pentru companiile de pe întreg lanţul de distribuţie”, a declarat Dragoş Damian, preşedintele APMGR. Prelungirea termenului de decontare nu ar fi prima din ultimii ani. Conform conducerii APMGR, precedenta majorare a perioadei de decontare, de la 120 de zile la 210 zile, a dus deja la dispariţia unui număr de 1.500 medicamente ieftine de pe piaţă şi la transferarea pe seama pacientului a unor costuri suplimentare de peste 250 de milioane lei. „O nouă prelungire a termenelor de decontare a medicamentelor compensate şi gratuite va conduce la prăbuşirea structurală a sistemului de sănătate”, este de părere Damian.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, suspectează hipermarketurile de practici anticoncurenţiale.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, i-a sesizat preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu posibile practici anticoncurenţiale ale supermarketurilor privind creşterea preţului alimentelor. „În toate supermarketurile găseşti aceleaşi preţuri la produse şi creşterile sunt aceleaşi, cu taxele de raft, cu taxe de dezvoltare. Acolo sunt probabil înţelegeri şi trebuie văzute şi demonstrate”, a declarat Tabără. Totuşi, el a precizat că aceasta a fost doar o sesizare şi că nu s-a stabilit încă dacă Consiliul Concurenţei va începe o anchetă în acest sens.
Tot legat de problema supermarketurilor, vă reamintim că deputaţii clujeni Horea Uioreanu şi Mircia Giurgiu au depus în Parlament un proiect de lege prin care aceste magazine să fie obligate să ofere spaţii de expunere pentru produsele alimentare şi nealimentare tradiţionale româneşti, măsura având ca scop susţinerea economiei autohtone. Cei doi au explicat că „blocajul” la care recurg marile magazine în ceea ce priveşte produsele expuse îi afectează pe producătorii români. Parlamentarii au menţionat că au discutat pe această temă cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care şi-a manifestat susţinerea faţă de proiect.
Lipsa unei farmacii în cartier şi termenul de plată pentru terenurile expropriate au fost marile „of”-uri ale locuitorilor din Someşeni.
Peste 100 de persoane au participat ieri la prima audienţă în Cluj-Napoca a preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe.
Alin Tişe s-a întâlnit ieri cu locuitorii cartierului clujean Someşeni, în cadrul programului „Audienţe în teritoriu”. Până acum, aceste audienţe s-au desfăşurat doar în mediul rural, dar, începând din acest an, Alin Tişe va organiza periodic audienţe şi în municipiile judeţului şi în oraşul Huedin.
Un număr de 43 de societăţi comerciale şi-au manifestat interesul, până la data de 23 februarie, pentru construirea primilor 2100 de metri ai pistei de decolare – aterizare.
Acesta este numărul firmelor care au solicitat documentaţia de atribuire aferentă licitaţiei.
Printre companiile care au ridicat documentaţia în ultima perioadă se numără Alpine Bau GMBh Mogoşoaia, judeţul Ilfov, Delta Acm SRL Cluj, Grup 4 Instalaţii SA Cluj-Napoca, Euroconstruct Timişoara, Astaldi SpA, Tirrena Scavi, Eko Insaat ve Ticaret A.S. Ankara, Turcia, Consinit SRL Zalău, Strabag România, Compania Romprest Service SA, Tecnisan Construcţii Tehnice şi Instalaţii SRL Cluj-Napoca şi Porr Technobau und Umwelt Aktiengesellschaft.
Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca va găzdui în acest weekend Târgul Apicol, eveniment la care sunt aşteptaţi peste 30 de producători din România şi Ungaria. Clujenii care vor vizita târgul vor putea achiziţiona direct de la producători miere de albine de diferite tipuri, propolis, polen şi lapte de matcă, dar şi diferite combinaţii dintre aceste produse, legume uscate şi utilaje sau echipamente agricole specifice. Târgul Apicol e organizat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca şi va cuprinde şi o secţiune ştiinţifică ce va fi dedicată comunicărilor pe teme de apicultură, fonduri europene şi agricultură. În cadrul sesiunii vor ţine prelegeri Alexandru Mărghitaş, preşedintele USAMV şi specialist în apicultură, expertul de talie mondială în apiterapie, prof. Dr. Ştefan Stângaciu şi unul din cei mai mari procesatori în domeniu, Victor Mateş. Târgul este deschis sâmbătă între orele 8-18 şi duminică între 8-15, iar intrarea este liberă.
Peste 3.000 de proiectile, bombe, grenade sau alte elemente de muniţie neexplodate care datează din Primul şi al Doilea Război Mondial au fost descoperite anul trecut în judeţul Cluj, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj. Majoritatea muniţiilor au fost descoperite în urma unor lucrări agricole sau în urma unor diferite săpături. Specialiştii din cadrul ISU Cluj atenţionează populaţia că este interzisă atingerea, manipularea, lovirea sau mişcarea proiectilelor, deoarece componentele muniţiei sunt active, existând astfel un risc mare de explozie. „Deoarece au fost cazuri în care s-a încercat valorificarea acestora ca fier vechi, personalul firmelor care colectează deşeuri metalice a fost instruit să anunţe de urgenţă organele de poliţie sau ISU prin apel la numărul unic de urgenţă 112”, mai spun reprezentanţii instituţiei.
Un pakistanez a fost descoperit de poliţistii clujeni cu forme de şedere ilegală în Cluj. Acestuia i s-a interzis să mai intre în România timp de un an. „Din verificările efectuate a rezultat că pe numele străinului a fost emisă, anterior, o decizie de returnare prin care era obligat să părăsească ţara în 15 zile. Întrucât nu a respectat decizia de returnare, străinul a fost condus sub escortă la Centrul de cazare al străinilor luaţi în custodie publică de la Arad, în vederea returnării în ţara de origine, a declarat comisarul şef de poliţie, Marius Luduşan, şeful Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj.
Consilierul prezidenţial susţine că UDMR nu este “remorca” niciunui partid politic.
Peter Eckstein Kovacs consideră că alegerile din UDMR, de la sfârşitul acestei săptămâni vor decide soarta Uniunii, “de acum încolo”.
Congresul UDMR de la sfârşitul acestei săptămâni va reuni peste 500 de delegaţi ai Uniunii, care îşi vor alege liderii. La întâlnirea udemeriştilor de la Oradea vor participa şi şefii partidelor din Opoziţie. Unul dintre candidaţii la preşedinţia UDMR, Peter Eckstein Kovacs susţine că acest Congres va schimba faţa Uniunii şi va decide soarta acesteia pe termen mediu şi lung.
Staţiile de epurare Gherla şi Huedin vor intra în reabilitare şi extindere în cadrul proiectului POS Mediu cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune.
Semnarea contractului cu antreprenorul desemnat prin licitaţie internaţională a avut loc în cursul acestei săptămâni, la sediul Companiei de Apă “Someş”. Acesta este cel de-al 14-lea contract de lucrari adjudecat până în prezent în cadrul proiectului de investiţii care vizează în ansamblu reabilitarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii de alimentare cu apă, tratare a apei, colectării şi epurării apelor uzate din întreaga arie deservită de Compania de Apă “Someş” în judeţele Cluj şi Sălaj. Contractul pentru reabilitarea şi extinderea staţiilor de epurare va costa peste 34 de milioane de lei şi se va finaliza în termen de 21de luni de la data atribuirii.
Persoanele care vor ieşi la pensie anticipat ar putea să nu mai fie penalizate cu 0,75% din pensie lunar, chiar dacă au perioada de cotizaţie completă, dar nu au vârsta legală de pensionare.
Deputatul PDL, Mircia Giurgiu va depune luni un proiect de lege pentru modificarea unor prevederi referitoare la pensionarea anticipată din Legea pensiilor. Potrivit formei actuale a Legii pensiilor, cei care se pensionează anticipat sunt penalizaţi în fiecare lună cu 0,75% din pensie, chiar dacă au stagiul de cotizare de 35 de ani complet, dar nu au vârsta legală de pensionare. Deputatul clujean propune ca penalizările să se aplice în funcţie de anii lucraţi peste stagiul complet de 35 de ani. Astfel, cei care au 5 ani peste stagiul complet de cotizare ar urma să fie penalizaţi cu 0,25% lunar, cei care care au între 3 şi 5 ani peste stagiul complet de cotizare vor fi penalizaţi cu 0,35%, iar cei care mai puţin de 3 ani peste stagiul complet de cotizare vor fi penalizaţi cu 0,50%. Mircia Giurgiu a mai spus că zeci de mii de persoane din toată ţara sunt afectate de actualele penalizări de 0,75% pe lună prevăzute de Legea pensiilor. G.D.
Consiliul Local Turda a aprobat un proiect de hotărâre prin care se urmăreşte elaborarea unui proiect de lege care să aibă ca scop transferul unei suprafeţe de teren de 27,2 hectare din domeniul public al Statului în cel public al municipiului Turda. Terenul aparţine Staţiunii de Cercetări Agricole şi se află în zona Băi Sărate - Durgău. Conform administraţiei locale, acel teren nu face obiectul unor solicitări de revendicare la legile de restituire a proprietăţilor funciare. În zonă se intenţionează construirea unui centru de sănătate, care va cuprinde un hotel de 5 stele, bază de tratament balnear, centru SPA şi a unui hotel de 3 stele, pentru creşterea capacităţii de cazare.
Deputatul PDL Mircia Giurgiu propune abrogarea unui articol din Legea Educaţiei care prevede ca Istoria şi Geografia să fie predate în limba popoarelor minoritare. El va face această propunere din cauză că minorităţile au şcoli particulare în care pot studia în limba maternă. „În ţară sunt comune unde nu există şcoli în limba română, cum este cazul comunei Săvădisla. Atâta vreme cât şcolile în limba română se desfiinţează iar pentru minorităţile naţionale se înfiinţează o clasă chiar dacă este un singur elev, nu este în regulă”, a declarat ieri Mircia Giurgiu. El a mai spus că în condiţiile în care există unităţi de învăţământ particulare în limba minorităţilor naţionale, nu vede sensul ca în şcolile de stat Istoria şi Geografia să fie predate în limba maternă a popoarelor conlocuitoare, mai ales că acestea au posibilitatea de studia în limba maternă.
Ziua Bolilor Rare este un eveniment organizat anual de Organizaţia de Boli Rare şi Alianţa Naţională pentru Boli Rare România, cu acest prilej atrăgându-se atenţia asupra necesităţii sprijinului pe care întreaga comunitate trebuie să-l acorde acestor pacienţi, potrivit Agerpres. Peste un milion de români suferă de o boală rară în cursul vieţii, acestea fiind de mai multe tipuri, existând între 6.000-8.000 boli rare diferite. ''Majoritatea bolilor rare nu beneficiază încă de un tratament eficient în lume'', a declarat, joi, Dorica Dan, preşedintele Alianţei Naţionale pentru Boli Rare România. Potrivit acesteia, boli rare se întâlnesc o dată la 2.000 de naşteri vii. 'În România, în statisticile oficiale, figurează aproximativ 6.600 de pacienţi cu boli rare care beneficiază de ajutor social', a spus Dorica Dan.
600 de angajaţi din aeroporturile româneşti vor fi şcoliţi pe bani europeni.
Angajaţii aeroporturilor din România, printre care şi cei ai Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, vor beneficia, în următorii doi ani, de cursuri pentru formarea profesională în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.
Proiectul, derulat de Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) în parteneriat cu Siveco România, a fost lansat ieri la Cluj-Napoca.
În acest weekend, simultan cu reluarea Ligii 1, va începe sezonul de primăvară şi pentur echipele din Ligile a patra şi a cincea. Cluburile care evoluează în eşaloanele din judeţul Cluj vor evolua duminică în Cupa României, faza judeţeană. Ediţia precedentă a competiţiei judeţene a fost câştigată de Unirea Floreşti, care a trecut în finală de AS Feleacu, cu 2-1. Echipa pregătită de Alpar Meszaros joacă în prezent în Liga a 3-a.
Odată cu începerea returului de campionat, monitorul va acorda o atenţie deosebită fotbalului din eşaloanele inferioare locale. Astfel, ziarul nostru va prezenta în fiecare marţi casetele meciurilor care au avut loc în weekend, precum şi clasamentele actualizate la zi ale Ligii a 4-a şi ale celor cinci serii din Liga a 5-a (Cluj, Câmpia Turzii, Dej, Gherla şi Mociu).
Universitatea Cluj va juca cu FC Braşov în primul meci oficial din 2011. „Stegarii“ i-au scos din Cupa României pe „studenţi“, după ce s-au impus şi în turul campionatului.
„Şepcile roşii“ au transferat mai mulţi jucători de valoare în pauza competiţională şi aşteaptă cu încredere returul.
Universitatea s-a întărit considerabil în compartimentul ofensiv prin transferul lui Adrian Cristea de la Dinamo şi prin revenirea atacantului Tony, împrumutat în tur la Arieşul Turda. Defensiva a fost însă cea care a primit multe forţe proaspete.
Campionii României încep mini-returul Ligii 1 cu un meci relativ uşor, în deplasare la Victoria Brăneşti.
CFR Cluj este în căutarea gloriei din sezoanele trecute. „Feroviarii“ au avut o prestaţie mult sub aşteptări în prima parte a campionatului şi se află la 12 puncte în urma liderului Oţelul Galaţi. Campionilor nu le va fi însă uşor să îşi regăsească ritmul de altădată, dat fiind faptul că au pierdut doi jucători foarte importanţi: Juan Culio, motorul de la mijlocul terenului, a plecat la Galatasaray Istanbul, iar Lacina Traore, spaima fundaşilor din Liga 1, s-a transferat la Kuban Krasnodar, echipa pregătită de Dan Petrescu. În tur, clujenii pe atunci antrenaţi de Andrea Mandorlini, s-au impus cu scorul de 2-0, însă au suferit o pierdere imensă: accidentarea lui Yssouf Kone, care nu şi-a mai intrat în formă de la acel meci şi s-a despărţit de comun acord de gruparea din Gruia, semnând cu norvegienii de la Valerenga.
Ieri a fost prezentat oficial, în cadrul unei conferinţe de presă, noul sponsor oficial al echipei de rugbi a Universităţii, societatea Prodvinalco. După o perioadă de trei ani în care echipa clujeană s-a confruntat cu mari dificultăţi financiare, iar majoritatea rugbiştilor de valoare au plecat la alte echipe din ţară sau străinătate, Universitatea va avea finanţarea necesară pentru performanţă. „Sunt fericit că una dintre echipele grele ale clubului, la propriu şi la figurat, îşi leagă viitorul şi destinul de o societate cu mare tradiţie în Transilvania, iar această echipă fiind susţinută puternic va reuşi să obţină performanţele dorite“, a declarat Ovidiu Vasu, directorul executiv al CS Universitatea Cluj. „Echipa a sfidat regulile şi a reuşit să existe cu grave probleme financiare. Avem o echipă care joacă în SuperLigă, iar totul se datorează jucătorilor. Azi am marea bucurie să văd că o marcă importantă a decis să ni se alăture“, a declarat Mihaela Rozor, preşedinta echipei de rugbi a Universităţii. Potrivit antrenorului Octavian Chihaia, sponsorul a apărut din proprie iniţiativă.
Organizaţia studenţească BEST Cluj-Napoca a organizat în această săptămână cea de-a V-a ediţie a evenimentului ecologic Green Week.
Evenimentul s-a desfăşurat în cele două campusuri ale Universităţii Tehnice, din Observator şi Mărăşti. Luni, în prima zi a acţiunii, în cantina din Campusul Observator, studenţii au schimbat între ei cursuri pentru semestrul viitor, organizatorii încercând în acest fel să-i obişnuiască pe studenţi să nu mai arunce cursurile, ci să le ofere colegilor din anii mai mici. Tot luni, în cadrul unui workshop eco, în cantina din Observator s-a amplasat o macheta reprezentând harta României, delimitată pe regiuni, aceasta urmând să fie umplută cu dopuri de plastic. Scopul acestui workshop este de a conştientiza şi de a antrena studenţii să recicleze sticlele de plastic în mod ecologist, prin îndepărtarea dopului. Ziua de luni s-a încheiat printr-un flash-mob „Lights Off” în care, pentru 10 minute, s-au putut citi pe aripa lungă a căminului 5 din campusul din Observator iniţialele evenimentului Green Week.
Muzeul de Artă organizează sâmbătă, între orele 12-13, în cadrul programului „Autoportret”, o întâlnire cu artista Florica Prevenda, autoarea expoziţiei „Timp regăsit”. „Autoportret” este un program adiacent programelor expoziţionale ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi oferă artiştilor plastici posibilitatea de a intra în dialog cu publicul pentru a-şi prezenta punctul de vedere legat de propria operă şi de a prezenta aspecte complementare ale activităţii lor artistice. Astfel, publicului i se oferă accesul la o imagine de „culise” a creatorilor operelor de artă.
În acest sfârşit de săptămână, la Polus Center, pasionaţii de artă vor putea vizita cea de-a doua ediţie a Târgului de Artă, Artizanat&Antichităţi, iar cei mici se vor putea distra la „Atelierul de mărţişoare”. Târgul de Artă, Artizanat&Antichităţi va reuni peste 10 artişti şi companii de profil din România şi din străinătate ce vor expune oglinzi de cristal veneţiene, tablouri în ulei aduse din Olanda, vase de ceramică unicat, materiale de pictură şi obiecte din teracotă. Sâmbătă şi duminică, în cadrul târgului, artistul Valentin Dodică va susţine un workshop de modelare în lut şi va avea şi o ofertă inedită pentru clienţii săi: sculptură în bronz după fotografie. Târgul de antichităţi va avea loc în zona Biroului de Informaţii din Polus Center. Şi cei mici sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la mall, începând cu ora 15, la “Atelierul de mărţişoare”. Copiii vor avea astfel ocazia să confecţioneze singuri mărţişorul perfect, pe care să-l dăruiască mămicilor sau bunicilor de 1 martie. Atelierul va fi organizat în zona de food-court a Polus Center.
547 de copii din 41 de şcoli participă azi la cea de a treia ediţie a Festivalului Mărţişorului – competiţie în care marile premii sunt o vacanţă în Statele Unite ale Americii şi ultimul model de telefon inteligent fabricat Nokia. Astfel, astăzi de la ora 14, în incinta Şcolii Internaţionale Cluj va începe Atelierul de mărţisoare în cadrul căruia echipele reprezentante ale tuturor şcolilor şi grădiniţelor clujene participante se vor întrece pentru titlurile de “mărţişorul cel mai mare”, “cel mai mic”, “cel mai lung”, “cel mai scurt”, “cel mai colorat” sau “cel mai original”, urmând ca de la ora 15.30 să aibă loc festivitatea de premiere. O parte dintre mǎrţişoarele confecţionate în atelier vor fi trimise de Primăria Cluj-Napoca în Rockford, pentru a transmite peste ocean această tradiţie specială de primăvară. Restul mărţisoarelor vor fi vândute de copiii care le-au realizat, în incinta complexului comercial Iulius Mall, sâmbătă, începând cu ora 11.
Guvernul va adopta în curând un act normativ care propune o nouă strategie naţională pentru integrarea romilor, i-a transmis, joi, premierul Emil Boc preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Executiv. În contextul vizitei pe care preşedintele Consiliului European o efectuează joi la Bucureşti, Herman van Rompuy a avut o întrevedere şi cu primul-ministru Emil Boc, prilej cu care s-a discutat despre problematica romilor şi necesitatea unei abordări europene, complementară eforturilor întreprinse la nivel naţional. 'Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul României va adopta în curând un act normativ care propune o nouă strategie naţională pentru integrarea romilor în contextul în care acest lucru este asumat şi ca prioritate a preşedinţiei ungare a Uniunii Europene', se arată în comunicatul transmis de Guvern.
Cercetările recente de la Roşia Montană vin după o lungă perioadă în care zona a stagnat din punct de vedere arheologic.
A fost nevoie de un investitor puternic pentru ca arheologii să revină în comuna de aur a Apusenilor şi să scrie noi file din istoria României.
Programul Alburnus Maior, finanţat de Roşia Montană Gold Corporation, este prima cercetare sistematică a regiunii; înainte, cele mai importante descoperiri datau din secolul XIX. De atunci şi până în zilele noastre, în zonă s-au făcut doar descoperiri întâmplătoare. A fost nevoie de un investitor puternic pentru ca arheologii să revină în comuna de aur a Apusenilor şi să scrie noi file din istoria României.
Medicii de familie sunt revoltaţi de forma Contractului Cadru pe 2011-2012 şi ameninţă că nu vor semna documentul, ceea ce ar însemna că de la 1 aprilie nu vor mai putea consulta pacienţi.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat recent un document legat de medicii de familie. Este vorba despre un Regulament Cadru care i-a revoltat la culme pe medicii de familie.
Planul naţional de paturi pentru 2011-2013, care prevede reducerea numărului de paturi din spitale, a fost aprobat la ultima şedinţă de Guvern care a avut loc săptămâna aceasta.
În premieră, Ministerul Sănătăţii a elaborat Planul naţional de paturi pentru perioada 2011-2013, astfel încât România să se apropie în următorii trei ani de o medie de 5,61 paturi la mia de locuitori, cât este cea europeană.
„Măsura trebuia implementată încă din anul 2006, conform prevederilor Legii nr 95/2006 a reformei în Sănătate. Cu toate acestea, până astăzi nu s-a materializat o astfel de reglementare. Pentru prima dată, echipa Ministerului Sănătăţii propune un document, pe termen mediu, care stabileşte numărul de paturi atât din unităţile publice, cât şi din cele private, pentru care casele de asigurări de sănătate vor încheia contracte de furnizare de servicii medicale. Era nevoie de un asemenea plan pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Sindicaliştii din sănătate sunt nemulţumiţi de faptul că la discuţiile pe tema Pactului Naţional pentru Sănătate, care au început ieri, nu au fost invitate toate organizaţiile sindicale.
Comitetul Director al Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România afirmă că, din acest motiv, salariaţii sunt insuficient reprezentaţi la dezbaterea şi negocierea unui document în care este în joc soarta locurilor de muncă. “În aceste condiţii, pactul riscă să ajungă mai curând un aranjament de culise, făcut pentru a satisface diferite interese, decât un pact naţional”, declară Viorel Rotilă, preşedintele Solidaritatea Sanitară. El mai spune că proiectul nu aminteşte nimic de situaţia salariaţilor din sistemul sanitar şi nici de problemele create de migraţia personalului medical. Conducerea sindicatului precizează că ar trebui invitaţi la discuţii şi pacienţii, prin organizaţiile care îi reprezintă, dar şi administratorii unităţilor medicale şi ai autorităţilor locale. “De asemenea, dacă dorim să nu ajungem doar la un act formal, care să salveze onoarea şi interesele unora, acest pact trebuie să fie discutat împreună cu reprezentanţii tuturor partidelor politice, el urmând a fi rezultatul unui consens naţional, care să-i garanteze aplicarea pe perioadă îndelungată şi să asigure stabilitatea măsurilor ce se impun prin intermediul acestui Pact”, a conchis Viorel Rotilă.
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români filiala Cluj-Napoca organizează în zilele de 26-27 februarie seri de film, sub egida „Procesul comunismului în imagini”. Sâmbătă, 26 februarie, de la ora 17.00, va fi proiectat filmul „Demascarea”, un documentar cu mai mulţi profesori şi studenţi care au fost închişi la Piteşti, urmat de o întâlnire cu discuţii cu regizorul Nicolae Mărgineanu, scenaristul Alin Mureşan şi teologul Radu Preda. Duminică, 27 februarie, de la aceeaşi oră, voi fi vizionate trei filme: „Amfiteatre şi închisori”, „Undeva în Est”, „Arhitectura şi puterea”. Proiecţiile vor avea loc la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, de pe strada Teodor Mihali nr. 58-60, intrarea fiind liberă.
Ideea organizării acestor seri de film a pornit de la nevoia de conştientizare a trecutului istoric al ţării noastre, de care tinerii nu trebuie să uite. În toamna anului trecut, ASCOR Cluj a organizat un colocviu dedicat părintelui Anthony Bloom, acţiune care a avut un succes neaşteptat, ceea ce i-a stimulat pe tineri să organizeze şi alte acţiuni similare.
Joi, 17 februarie 2011, a avut loc la Clubul Copiilor Huedin, sub directa îndrumare şi organizare a directorului acestei instituţii Dl. Prof. Gheorghe Sobec o manifestare în premieră pentru mediul cultural al oraşului Huedin - Gala premiilor de excelenţă - „Speranţele Huedinului” 2010. Au fost premiaţi tinerii merituoşi, care prin activitatea lor au adus prestigiu oraşului Huedin, dar şi educatorii, învăţătorii, profesorii care i-au pregătit şi i-au nominalizat pentru această gală.
Premierea s-a făcut pe secţiuni (Prichindeii Huedinului, Arte, Social, Sport, Ştiinţe, Ambasadori pentru Huedin) dar şi pe categorii de vârstă (8-11; 12-15; 16-19 ani). Au fost luate în considerare premiile locale, judeţene, naţionale, dar mai ales cele internaţionale. A fost o surpriză plăcută mulţimea copiilor nominalizaţi la cele şase categorii de premii, ceea ce dovedeşte o activitate educaţională bogată, desfăşurată în cele trei instituţii de învăţământ ale Huedinului: Liceul Teoretic „Octavian Goga”; Grupul Şcolar şi Clubul Copiilor.
Protopopiatul Ortodox Român Huedin prin Părintele Protopop Ciprian Taloş, desfăşoară pe perioada anului şcolar 2010 – 2011 un parteneriat educaţional, care se adresează grupei mari – pregătitoare de la Grădiniţa “Prichindeii Veseli” Huedin. Proiectul poartă titlul imperativului adresat de către Mântuitorul Iisus Hristos „Lăsaţi copiii să vină la mine!” . El se desfăşoară la iniţiativa Doamnelor Educatoare Boca Viorica şi Sabǎu Corina Mirela.
Întâlnirile dintre părintele protopop şi copii au loc în fiecare lună şi până acum s-au abordat următoarele teme: “Copiii şi biserica”; “Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril-ocrotitorii copiilor” (împărtăşirea copiilor în Paraclisul Protopopiatului); “Naşterea lui Iisus” (serbare de Crăciun); “Simboluri ale credinţei - Sfânta Cruce şi icoanele”; “Rugăciunea - calea spre Dumnezeu” (învăţarea unei rugăciuni).
Scopul acestui parteneriat este educarea copiilor în spiritul valorilor moral-religioase şi cunoaşterea învăţăturilor Bisericii Ortodoxe.
Marţi, 22 februarie 2011, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, s-au desfăşurat lucrările anuale ale Adunării eparhiale, c fost analizată întreaga activitate a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului din anul 2010, sub aspect administrativ, economic, cultural şi misionar-social.
Din încredinţarea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului lucrările şedinţei au fost prezidate de Preasfinţitul Episcop vicar Irineu Bistriţeanul.
Grecia nu va vinde nici una din insulele sale mediteraneene pentru a-şi reduce datoria, deoarece ele fac parte din moştenirea culturală a ţării şi sunt importante pentru turism, a afirmat, joi, premierul elen George Papandreou, conform Agerpres.
Răspunzând campaniei interminabile a tabloidului german 'Bild', potrivit căreia Atena ar trebui să ia în considerare vânzarea unora din principalele sale insule, oficialul elen a declarat într-un interviu acordat publicaţiei germane că insulele nu sunt de vânzare.
Rata şomajului la nivel naţional a fost în ianuarie de 6,74 la sută, faţă de 6,87 la sută în decembrie 2010, fiind înregistraţi 614.976 de şomeri, informează, joi, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), conform Mediafax.
Rata şomajului de 6,74 la sută înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie a fost cu 0,13 puncte procentuale mai mică decât cea din decembrie 2010 şi cu 1,38 puncte procentuale mai mică decât cea din ianuarie 2010.
Numărul total al şomerilor a fost de 614.976, cu 11.984 de persoane mai puţine faţă de sfârşitul lunii decembrie 2010.
De asemenea, rata şomajului masculin a scăzut de la 7,47 la sută în decembrie anul trecut la 7,41 la sută în ianuarie, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 6,20 la sută la 5,99 la sută.
România a primit Premiul de excelenţă în cadrul Târgului de turism de la München, pentru atractivitatea standului şi pentru identitatea vizuală a brandului naţional de turism, care exprimă preţuirea pentru natură şi preocupările privind protecţia mediului, anunţă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, potrivit Agerpres.
Premiul de excelenţă a fost atribuit României în 23 februarie 2011, de presa bavareză, în parteneriat cu actori din domeniul turismului.
Potrivit MDRT, acest premiu a fost acordat ultima oară în anul 2007. Distincţia vizează rezultatele deosebite ale unei persoane sau entităţi turistice independente în reprezentarea unei ţări în cadrul târgului. De asemenea, postul de televiziune BR (Televiziunea Bavaria) a prezentat, în 23 februarie, un amplu material despre atractivitatea standului României şi despre alinierea brand-ului la ultimele tendinţe din turism, legate de preţuirea naturii şi protecţia mediului.
Alegerea noului preşedinte al Uniunii Democrate Maghiare din România va avea loc sâmbătă, scrutinul începând la ora 17,30, în prima zi a celui de-al X-lea Congres al UDMR, care se desfăşoară la Oradea. Comisarul pentru organizarea Congresului, Peter Kovacs, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că alegerile au fost stabilite pentru ziua de sâmbătă de către Consiliul Permanent al UDMR. Aceeaşi structură a stabilit că lucrările Congresului vor fi conduse de Rozalia Biro, preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, alături de alţi cinci membri ai Biroului Permanent al CRU.
Peste 500 de tineri interesaţi de ofertele celor 25 de instituţii de învăţământ superior şi preuniversitar de pe continent au vizitat, joi, 'European Education Fair', care se desfăşoară la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, potrivit Agerpres. În cadrul târgului au avut loc şi patru seminarii interactive, primul, în limba engleză, intitulat 'Succes Starts with International English Language Testing System (IELTS)', moderat de Monica Marta, expert Cambridge ESOL (Exams Seminar Presenter and Oral Examiner), bucurându-se de interesul vizitatorilor. Cel de-al doilea atelier de lucru - 'Drumul către studiile în străinătate' - a prilejuit expunerea motivelor care determină tinerii să aleagă educaţia peste hotare, modalitatea în care aceştia pot ajunge să studieze în universităţi de renume, dar şi motivele pentru a reveni în România la încheierea perioadei de studii. Printre vorbitori s-au numărat mai mulţi tineri care se află sau au încheiat studii în străinătate. Ei au prezentat obstacolele inerente parcurgerii acestui drum, dar şi paşii ce trebuie făcuţi pentru a obţine rezultatele dorite.
Ilustrul om de stat Alexandru Vaida Voevod va fi omagiat mâine la sediul
Şcolii „Alexandru Vaida Voevod” din Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 139 de ani de la naşterea lui. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj, alături de şcoala cu aceeaşi denumire organizează o serie de evenimente care încep cu oficierea unei slujbe de pomenire. Apoi vor avea loc depuneri de coroane de flori la bustul lui Alexandru Vaida Voevod aflat în incinta şcolii şi prezentarea prezentarea de către jandarmii clujeni a unui exerciţiu demonstrativ cu câinii de serviciu. Printre invitaţi se numără P.S. Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, prof.univ.dr. Mircea Vaida Voevod, nepotul lui Alexandru Vaida Voevod şi reprezentanţi ai Primăriei Cluj-Napoca şi Prefecturii.
Alexandru Vaida Voevod s-a născut la data de 27 februarie 1872 în localitatea Olpret (Bobâlna, jud. Cluj) într-o veche familie românească de voievozi din ţinutul someşan, înnobilată la 15 noiembrie 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen. El a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, consideră că Vama Constanţa reprezintă ''o zonă cu potenţial criminogen'' şi se întreabă de ce nu sunt dosare privind posibile infracţiuni de contrabandă şi aici, potrivit Agerpres. 'Poate că aţi putea să-i întrebaţi şi pe procurorii care lucrează la Constanţa, la Galaţi, Tulcea, în altă parte decât la DNA şi pe ai noştri, de ce nu există cazuri. Nu toate sunt competenţa DNA, nu în toate cazurile e evaziune de peste 1 milion de euro. Poate ar fi bine să-i întrebăm pe ei de ce nu sunt. Şi eu mă întreb de ce nu sunt. Este probabil o zonă mai specială cea de acolo', a afirmat joi Morar, răspunzând la întrebarea dacă va ajunge DNA şi la Vama Constanţa, unde contrabanda se face cu vaporul. În opinia sa, este ''oarecum nefiresc sau nejustificat'' statistic ca într-o zonă care cuprinde principalul port al ţării să nu existe dosare. 'Nu cred că asta înseamnă că nu există activitate infracţională. Poate fi o pasivitate sau o lipsă de atitudine proactivă, pentru că e o zonă cu potenţial criminogen', a mai susţinut şeful DNA, cu ocazia prezentării bilanţului instituţiei pe care o conduce.
Consilierul guvernamental de stat Andreea Paul-Vass i-a criticat, joi, pe liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, pentru că se opun proiectului Codului muncii, şi a susţinut că Ponta le-ar fi pasat colegilor 'multe dosare când era procuror', în timp ce Antonescu ar fi lipsit de la majoritatea şedinţelor Parlamentului, relatează Agerpres. Într-o postare pe blogul personal, consilierul economic din Aparatul propriu de lucru al premierului Emil Boc a susţinut că persoanele care critică procedura de adoptare a viitorului Cod al muncii prin asumarea răspunderii Guvernului au ca deviză politică 'Ceea ce nu poţi învinge amână!'
România este prezentă cu şase regiuni, adică toată ţara cu excepţia Bucureşti-Ilfov, în topul celor mai sărace 20 de zone din UE, potrivit unui comunicat prezentat joi de Eurostat, o nouă confirmare a poziţiei Bulgariei şi României ca cele mai sărace ţări din Uniune, potrivit Mediafax.
Cea mai săracă regiune din UE este Severozapaden, din Bulgaria, cu un PIB pe locuitor (calculat la paritatea puterii de cumpărare) de 28% din media comunitară la nivelul anului 2008.
Pe locul al doilea este Nord-Est România, respectiv judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui, unde puterea de cumpărare este de 29% din media UE.
Urmează trei regiuni din Bulgaria, iar pe locul al şaselea se plasează Sud-Vest Oltenia, adică judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, cu 36%.
Guvernul urmăreşte în perioada următoare să disponibilizeze 20,000 de salariaţi din sectorul bugetar şi alte câteva zeci de mii din societăţi cu capital majoritar de stat şi vrea să 'uşureze' acest lucru prin modificarea legislaţiei muncii, limitarea dreptului la negociere colectivă şi a dreptului la grevă, a declarat, joi, deputatul PSD, Ioan Cindrea. El a anunţat că Departamentele PSD au început să lucreze la moţiunea de cenzură. 'Considerăm, că această lege, Codul Muncii, nu poate să fie obiectivă şi rupe echilibrul dintre angajatori şi salariaţi. (...) Categoric, vom depune o moţiune de cenzură, ne bazăm pe votul parlamentarilor PSD, PNL, PC, dar şi pe votul altor parlamentari din grupul minorităţilor, UDMR şi chiar din rândul PDL, având în vedere că acolo există reprezentanţi ai sindicatelor şi ai patronatelor, care vor avea de ales în a reprezenta interesele unui grup minoritar de interese economice şi politice sau interesele majorităţii', a spus şeful Departamentului de Politici Sociale şi Ocuparea Forţei de Muncă din PSD.
Ambasada SUA în România atenţionează populaţia să fie atentă la e-mailurile primite legate de Loteria Vizelor pentru a nu deveni victime ale unor escrocherii. Potrivit reprezentanţilor Ambasadei SUA mai multe persoane au primit e-mailuri nesolicitate de la diverse adrese care includ „usa.com”, e-mailuri care îi informează pe destinatari că, în urma unei selecţii aleatorii, au fost înregistraţi în programul Loteria Vizelor şi vor primi un permis de rezident permanent sau alte beneficii după achitarea unor sume de bani. „Li se cere apoi să plătească o taxă de procesare cuprinsă între 400 şi 800 de dolari prin Western Union pe numele unui individ despre care se pretinde că lucrează la Ambasada SUA din Londra, la adresa Grosvenor Square, nr. 24. Acest anunţ, precum şi alte variante asemănătoare sunt escrocherii”, subliniază reprezentanţii Ambasadei. Ei mai precizează că Guvernul SUA nu solicită niciunei persoane care a aplicat la Loteria Vizelor să trimită bani sau să trimită bani vreunei ambasade a SUA prin poştă sau prin alte servicii.
Un pakistanez a fost descoperit de poliţistii clujeni cu forme de şedere ilegală în Cluj. Acestuia i s-a interzis să mai intre în România timp de un an. „Din verificările efectuate a rezultat faptul că pe numele străinului a fost emisă, anterior, o decizie de returnare prin care era obligat să părăsească ţara în 15 zile. Întrucât, nu a respectat decizia de returnare, străinul a fost condus sub escortă la Centrul de cazare al străinilor luaţi în custodie publică de la Arad, în vederea returnării în ţara de origine, fiindu-i instituită şi măsura de interzicere a intrării în România pentru o perioadă de 1 an”, a declarat comisarul şef de poliţie, Marius Luduşan, şeful Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj. Oficiul Român pentru Imigrări prin structurile sale teritoriale va continua organizarea unor astfel de acţiuni, privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Echipa României a reuşit să ocupe locul cinci la ' Eastern Europe Selection of the World Chocolate Masters 2011' (Preliminariile din Europa de Est ale Campionatului Mondial al Maeştrilor Ciocolatei), competiţie care a avut loc miercuri, 23 februarie 2011, la Expo Sweet Fairs din Varşovia (Polonia), fiind organizată de Grupul Barry Callebaut, lider mondial în producţia de ciocolată, conform unui comunicat de presă remis joi, către AGERPRES. Promotorul Florin Balan, managerul Grupului de firme Pralin din Cisnădie (judeţul Sibiu) şi clujeanca Anda Călinici, specialist în deserturi şi consultant gastronomic, au participat pentru prima dată la o competiţie de asemenea nivel şi au reuşit să impresioneze juriul la două dintre cele trei probe, şi anume prezentarea pralinelor şi a tortului. Concursul a fost câştigat de polonezul Micha³ Buritta, cel care va reprezenta Europa de Est la marea finală din 19 octombrie de la Paris, unde se va decide cel mai bun maestru ciocolatier din lume.
Procurorii Structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi poliţiştii IGPR au făcut mai multe descinderi în Vama Ploieşti, fiind vizate firme de import-export de legume şi fructe, precum şi angajaţi ai Autorităţii Vamale acuzaţi de luare de mită, potrivit Mediafax.
Conform anchetatorilor, vor fi verificate toate firmele care fac activităţi de import şi export de legume şi fructe, iar din birourile Autorităţii Naţionale Vamale vor fi ridicate acte şi documente privind activitatea acestora. Suse judiciare au afirmat că sunt vizaţi angajaţi ai ANV care sunt acuzaţi de luare de mită.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, l-a felicitat joi pe primul-ministru, Emil Boc, pentru măsurile de austeritate luate, subliniind că acestea au readus România pe creştere economică. Herman van Rompuy a fost primit, joi, la Palatul Victoria, de premierul Emil Boc. 'Domnule prim-ministru, mă bucur să fiu aici din nou. În aproape un an, multe s-au întâmplat în Europa şi totodată în România. Vreau să vă felicit pentru munca făcută, este destul de impresionantă. Unul dintre rezultate este că v-aţi întors pe creştere economică pozitivă. Sunt impresionat şi de măsurile privind finanţele publice, care au corectat deficitul balanţei de plăţi. Ştim că aceste măsuri nu sunt populare, dar sunt necesare pentru prosperitatea viitoare', i-a spus oficialul european şefului Executivului. Referitor la securitatea energetică în Europa, premierul Emil Boc l-a asigurat pe Van Rompuy de susţinerea României pentru politicile europene în domeniu.
Regizorul de film Radu Gabrea a fost decorat cu Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania de preşedintele Christian Wulff. Distincţia fiindu-i înmânată joi de ambasadorul Andreas von Mettenheim, informează un comunicat de presă transmis AGERPRES de Ambasada germană la Bucureşti. Dr. Radu Gabrea este decorat pentru meritele sale deosebite în relaţiile culturale germano-române şi, în special, pentru contribuţia sa artistică la înţelegerea istoriei germano-române, subliniază sursa citată.
Preşedintele Traian Băsescu a discutat, joi, la Bucureşti, cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, despre finanţarea Mecanismului de Stabilitate pentru zona Euro, prilej cu care a solicitat oficialului UE un mod de calculare a contribuţiei fiecărui stat membru al Uniuni care să nu pună România în dificultate, potrivit Agerpres. 'Voi spune doar câteva cuvinte legate de susţinerea noastră pentru modificarea Tratatului de la Lisabona în vederea instituirii Mecanismului European de Stabilitate, iar în discuţie am insistat asupra unui aspect legat de contribuţia fiecărui stat membru al Uniunii la finanţarea Mecanismului de Stabilitate. Aici, avem o singură problemă asupra căreia am atenţionat pe domnul preşedinte: distribuţia contribuţiei, aşa cum ea este acceptată de cea mai mare parte a statelor, ar dezavantaja România. De aceea, am solicitat un mod de calculare a contribuţiei care să nu ne pună în dificultate', a declarat, joi, preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, la finalul convorbirilor oficiale cu van Rompuy.
Peste 3.000 de proiectile, bombe, grenade sau alte elemente de muniţie neexplodate care datează din Primul şi al Doilea Război Mondial au fost descoperite anul trecut în judeţul Cluj, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj. Majoritatea muniţiilor au fost descoperite în urma unor lucrări agricole sau în urma unor diferite săpături. Specialiştii din cadrul ISU Cluj atenţionează că pentru prevenirea accidentelor, populaţia trebuie să ştie că este interzisă atingerea, manipularea, lovirea sau mişcarea acestora deoarece componentele muniţiei sunt active iar manipularea necorespunzătoare poate duce la explozia instantanee a acestora. „Deoarece au fost cazuri în care s-a încercat valorificarea acestora ca fier vechi, personalul operatorilor economici care colectează deşeuri metalice, a fost prelucrat să anunţe de urgenţă organele de poliţie
sau inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă prin apel la numărul unic de urgenţă 112”, mai spun reprezentanţii ISU Cluj.
Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a salutat, joi, la Bucureşti, 'implementarea foarte viguroasă' de către România a programului convenit cu UE şi FMI, declarându-se 'încântat' că ţara noastră a reuşit să treacă pe o 'tendinţă pozitivă din punct de vedere economic', potrivit Agerpres. 'Vreau să salut implementarea foarte viguroasă a programului comun cu UE şi cu FMI de către România. Eforturile făcute de ţara dumneavoastră, domnule preşedinte, au contribuit la stabilizarea situaţiei şi sunt încântat că România a reuşit să treacă pe o tendinţă pozitivă din punct de vedere economic, pentru că FMI aşteaptă o creştere de 1,5% din PIB în 2011 şi apoi una de 4,5% din PIB, în 2012. România a realizat nişte evoluţii importante, a stabilizat economia, a consolidat finanţele publice şi a conservat o stabilitate a sistemului financiar, asta în plină criză financiară la nivel global', a spus Herman van Rompuy, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul convorbirilor oficiale pe care le-a avut cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Guvernul îşi menţine obiectivul de a flexibiliza Codul muncii chiar cu riscul demiterii, a declarat, joi, Andreea Paul Vass, consilier de stat în aparatul de lucru al primului ministru, la o conferinţă privind strategia pentru sectorul IMM, potrivit Agerpres . ''Primul obiectiv al actualei guvernări este flexibilizarea Codului muncii, chiar cu riscul demiterii actualului Guvern'', a menţionat Andreea Paul Vass. Aceasta a menţionat, de asemenea, că Executivul şi-ar putea declara ''crezul politic'' asupra proiectului de ocupare a forţei de muncă miercurea viitoare. ''În următoarea perioadă, este posibil şi miercurea viitoare, Guvernul şi-ar putea declara crezul politic asupra proiectului de ocupare a forţei de muncă'', a spus Vass.
Deputatul PDL, Mircia Giurgiu propune abrogarea unui articol din Legea Educaţiei care prevede ca Istoria şi Geografia să fie predate în limba popoarelor minoritare din cauză că minorităţile pot studia în limba maternă. „În ţară sunt comune unde nu există şcoli în limba română, cum este cazul comunei Săvădisla. Atâta vreme cât şcolile în limba română se desfiinţează iar pentru minorităţile naţionale se înfiinţează o clasă chiar dacă este un singur elev, nu este în regulă”, a declarat, astăzi, Mircia Giurgiu. El a mai spus că în condiţiile în care există unităţi de învăţământ particulare în limba minorităţilor naţionale, nu vedem sensul ca în şcolile de stat Istoria şi Geografia să fie predate în limba maternă a popoarelor conlocuitoare, mai ales că acestea au posibilitatea de studia în limba maternă.
Deputatul PDL, Mircia Giurgiu va depune luni un proiect de lege pentru modificarea unor prevederi referitoare la pensionarea anticipată din Legea pensiilor. Potrivit formei actuale a Legii pensiilor, cei care se pensionează anticipat sunt penalizaţi în fiecare lună cu 0,75% din pensie, chiar dacă au stagiul de cotizare de 35 de ani complet, dar nu au vârsta legală de pensionare. Deputatul clujean propune ca penalizările să se aplice în funcţie de anii lucraţi peste stagiul complet de 35 de ani. Astfel, cei care au 5 ani peste stagiul complet de cotizare ar urma să fie penalizaţi cu 0,25% lunar, cei care care au între 3 şi 5 ani peste stagiul complet de cotizare vor fi penalizaţi cu 0,35%, iar cei care mai puţin de 3 ani peste stagiul complet de cotizare vor fi penalizaţi cu 0,50%.
Teo Trandafir va fi operată, în această dimineaţă, la clinica AKH din Viena, unde este internată de luna trecută.
Medicii austrieci au luat decizia după ce starea ei generală de sănătate s-a agravat. În ţară, părinţii şi prietenii îi ţin pumnii. Anunţul privind operaţia a fost făcut pe site-ul spitalului din Viena. Conform unui prieten apropiat al vedetei, operaţia va avea loc între orele 7:00 şi 11:00, la spitalul AKH, potrivit realitatea.net. Informaţia a fost postată pe o reţea de socializare. Părinţii deputatei au aflat de operaţie prin intermediari, pentru că nu au putut lua legătura cu fiica lor. “Ce să zic, nu mai pot să zic nimic, nu vezi că mă înec? Să dea Dumnezeu să iasă bine. Îi ţin toate alea, nu numai pumnii. Tot ce e în mine e cu ea acolo”, a declarat dr. Ion Uţă, tatăl lui Teo Trandafir, potrivit realitatea.net. Echipa de medici austieci consideră că e nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a ţine sub control inflamarea pancreasului.
Fosta vedetă de televiziune a ajuns în stare gravă la clinica AKH, după o criză de pancreatită acută. Teo Trandafir a stat câteva zile la Terapie Intensivă, timp în care i s-au făcut mai multe analize.
Seismul care a lovit oraşul Christchurch a ucis 92 de persoane, dar este de aşteptat ca acest bilanţ să crească, a declarat azi premierul Noii Zeelande, John Key, după două zile de la catastrofă, potrivit AFP.
“Ultima cifră de care dispun este că la morgă se află 92 de corpuri, dar în mod evident vom mai descoperi oameni în diferite locuri prin tot oraşul”, a declarat şeful guvernului, relatează Agerpres. Un bilanţ precedent, stabilit în ajun, indica 75 de morţi şi 300 de dispăruţi, dar John Key avertizase că această estimare s-ar putea dovedi “total inexactă” date fiind proporţiile dezastrului. Cutremurul cu magnitudinea 6,3 pe scara Richter, produs marţi la ora locală 12.51, a fost cel mai distrugător resimţit în Noua Zeelandă în ultimii 80 de ani. Epicentrul său a fost la 5 km de Christchurch, al doilea oraş ca mărime al ţării (390.000 de locuitori), şi la doar 4 km adâncime, ceea ce l-a făcut cu atât mai devastator.
Cei de la Byron îşi continuă turneul de lansare al albumului “Perfect” şi vor fi prezenţi pe 3 martie în Diesel Club de la ora 22.
Cel mai nou album al trupei cuprinde adaptări şi reorchestrări inedite după 16 melodii româneşti cunoscute. Astfel, joi, începând cu ora 22.00 se vor cânta atât piese de pe primele două albume, “Forbidden Drama” şi “A Kind of Alchemy”, cât şi “vechi piese noi” despre puşcăriaşi, oi placide şi altele. “Totul a pornit de la o provocare: când am înfiinţat trupa i-am promis managerului nostru, mai mult în glumă atunci, că al treilea album va fi în limba română. Apoi ne-am dat seama că ar fi pretextul ideal pentru ceva ce ne doream de mult - să le mulţumim, într-un fel, celor care ne-au inspirat de-a lungul timpului pe acest drum al muzicii. «Perfect» este, aşadar, un soi de tribut adus lor. Dincolo de asta, putem spune că «Perfect» este cel mai îndrăzneţ lucru pe care l-am făcut până acum, atât prin concept cât şi prin execuţie. Lista de invitaţi este foarte mare şi o să aveţi surpriza să vedeţi alături de noi câteva nume foarte cunoscute. Dacă faci un pas în spate să te uiţi câţi oameni au fost implicaţi în acest proiect, de la compozitori la interpreţi şi colaboratori, e extraordinary”, a spus Dan Byron, solistul trupei, despre cel mai nou album. Preţul unui bilet la concertul de joia viitoare este de 30 de lei.
Heidi, femela de oposum care suferă de strabism, a prezis că Natalie Portman va câştiga premiul Oscar în acest an, informează mirror.co.uk.
Heidi, femela de opusum care trăieşte la grădina zoologică din Leipzig (Germania), ar putea deveni la fel de celebră ca Paul, caracatiţa denumită “oracolul” Cupei mondiale la fotbal din 2010, încercând să prezică cine va câştiga prestigioasele statuete, în cadrul galei de decernare a premiilor Oscar, ce va avea loc duminică seară la Los Angeles.
Românii sărbătoresc azi Dragobetele, sărbătoare considerată echivalentul românesc al zilei Sfântului Valentin. În unele zone, această sărbătoare românească a iubirii este marcată pe 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie, potrivit Agerpres.
Dragobetele se mai numeşte, în funcţie de regiune, “Cap de primăvară”, “Sântion de primăvară”, “Ioan Dragobete”, “Drăgostiţele”, “Năvalnicul”, “Logodna sau însoţitul paserilor”. Sărbătoarea este specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi, parţial, Dobrogea) şi are o tradiţie milenară prin care se marchează începutul primăverii, renaşterea naturii, a dragostei, a apropierii.