Consilierul de stat al premierului, Andreea Paul Vass, susţine că reforma administrativă anunţată de Traian Băsescu ar trebui să se încheie pînă în 2012.
13800 contracte de muncă noi au fost înregistrate în luna mai la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, reprezenând un record pentru perioada 2008 – mai 2011.
Promisiunea a fost făcută de primarul Sorin Apostu şi de executantul lucrărilor, firma ACI Cluj.
Campioana României la baschet masculin, „U“ Mobitelco BT Cluj va juca în sezonul următor al Euro Challenge Cup.
Liderul AS Căpuş a fost învins la scor, 2-6, de Crişul Izvorul Crişului, echipa clasată pe locul doi şi trebuie să învingă în ultima etapă pe Someşu Apahida pentru a termina campionatul pe locul 1.
Primarul Sorin Apostu a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care se interzice schimbarea destinaţiei garajelor din municipiu.
Ministrul Gabriel Oprea a anunţat că MApN a definitivat procesul de revizuire a pensiilor militare.
Colegiul Farmaciştilor din România a sesizat la Comisia Europeană întreruperea serviciilor medicale din cabinetele medicilor de familie, cauzată de neînţelegerile legate de Contractul-cadru.
Gheorghe Hagi a declarat azi, după o discuţie cu Mircea Sandu, preşedintele FRF, că nu este dispus să preia în acest moment echipa naţională.
Festivalul culinar internaţional care s-a desfăşurat la restaurantul Primăriei, „Memo 10”, pe parcursul primei ediţii a Zilelor Clujului a adus încasări record şi s-a dovedit a fi unul dintre cele mai „gustate” evenimente.
Ziua dedicată cinematografiei autohtone din cadrul TIFF va aduce la Cinema Florin Piersic două premiere absolute şi invitaţi de marcă.
Unul dintre invitaţii speciali ai celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) este producătorul de origine română Marin Karmitz.
Sâmbătă, de la ora 11.00, în cadrul ediţiei a 10-a a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, la TIFF Lounge din Piaţa Unirii, va avea loc lansarea volumului IV al cărţii „Istoria cinematografiei în capodopere.
Social democraţii clujeni consideră că Primăria Cluj-Napoca “risipeşte banii cetăţenilor” prin modul în care gestionează amenajarea plajei de pe râul Someş, din zona cartierului Grigorescu.
Monumentul istoric datează din anul 1574.
Medicii de familie anunţă că menţin protestul prin care refuză să semneze contractul-cadru pentru 2011-2012.
Consilierii locali vor lua în discuţie, în şedinţa ordinară de marţi, un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 350000 de lei pentru performanţele obţinute în acest sezon de sportivii clujeni.
855 de zilieri se aflau în evidenţa Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj la sfârşitul lunii mai şi 47 de angajatori au depus cerere pentru achiziţionarea registrului pentru zilieri.
Seara de duminică, 19 iunie, din cadrul International Romani Art Festival (IRAF), va fi dedicată cinefililor.
Premieră: pe piaţa din România a fost lansat Stem Cell, un produs de asigurare dedicat transplantului de celule stem.
Guvernul Olandei se va pronunţa în 2012 în legătură cu cererile de aderare ale Bulgariei şi României la Schengen, după o perioadă de probă pentru cele două ţări, a anunţat azi ministrul olandez al imigraţiei, Gerd Leers - transmite AFP.
BERBEC
Aveţi un succes deosebit într-o călătorie de afaceri. Vă sfătuim să fiţi îngăduitor cu cei care vă însoţesc. După-amiază reuşiţi să rezolvaţi o problemă sentimentală mai veche. Nu fiţi îngrijorat din cauza situaţiei financiare! Banii vor apărea la momentul oportun.
Înainte de înălţare, Iisus le spusese ucenicilor: „Voi să rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”, adică cu Duhul Sfânt.
Bulgaria şi România vor rămâne în afara spaţiului Schengen pentru o perioadă nedeterminată, în pofida îndeplinirii criteriilor tehnice pentru aderare la Schengen, relevă proiectul concluziilor ce vor fi adoptate astăzi, la Luxemburg, de miniştrii de interne din Uniunea Europeană, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), informează Novinite, potrivit Agerpres.