Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a semnat, vineri, cu asocierea a patru firme, contractul de construire a trei staţii de transfer deşeuri, pentru localităţile Gherla, Huedin şi Mihai Viteazu, informează Agerpres.
Companiile care asigură salubrizarea stradală şi pe cea menajeră în municipiul Cluj-Napoca au cerut primăriei majorarea tarifelor, însă municipalitatea caută soluţii pentru a bloca acest demers, informează Agerpres.
Şeful Poliţiei Române, chestor de poliţie Liviu Popa se va întâlni, vineri, la sediul IPJ Bihor, cu înaltul comisar al Poliţiei Naţionale Ungare, general-locotenent de poliţie József Hatala pentru a semna Planul de cooperare privind diminuarea numărului de accidente de circulaţie înregistrate pe drumurile publice din România şi Ungaria, informează un comunicat al IGPR.
Coaliţia 52, formată din peste 200 de membri ai organizaţiilor neguvernamentale, membri de sindicat şi de patronat din toata ţara, reclamă faptul că administraţia locală şi centrală nu este suficient de transparentă în privinţa modului de cheltuire a banului public.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, este convins că echipa de la MAI va performa, acesta fiind şi angajamentul pe care şi l-a luat în faţa primului-ministru, informează Agerpres.
Europarlamentarii PSD i-au trimis vineri o scrisoare deschisă premierului Mihai-Răzvan Ungureanu în care i-au solicitat să retragă susţinerea României pentru Acordul comercial de combatere a contrafacerii - ACTA.