Zumba Madness, combinaţia perfectă între dans şi aerobic, între exerciţii fizice şi distracţie, toate pe o muzică hipnotizantă este acum prezentă şi la Cluj-Napoca, la Clubul Aiyana de pe Calea Dorobanţilor, numărul 30-32.
Unul din cele mai întâlnite tipuri de ten este cel gras. Majoritatea femeilor se confruntă cu probleme atunci când vine vorba de îngrijirea corespunzătoare a acestui tip de ten. Aspectul instetic al porilor dilatați poate fi corectat utilizând câteva procedee simple.
Confirmarea vocației mitropolitane a Clujului a fost o reușită ca atare. Altminteri, dacă nu se petreceau evenimentele din 2005, actul de recunoaștere al noii poziții eclesiale a centrului clujean ar fi fost amânat sine die, motiv să vedem în decizia sinodală de reorganizare a teritoriului canonic al Ardealului un moment pe bună dreptate istoric. El nu este însă singular în istoria Bisericii.
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei și Maramureșului întrunit în şedinţă de lucru, marţi, 7 februarie 2012, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca a luat în discuţie intențiile eparhiilor Alba Iuliei şi Oradiei de a trece în jurisdicţia Mitropoliei cu sediul la Sibiu.
Cu ceva timp în urmă formulam afirmaţia că nu e important să faci istorie, ci s’o foloseşti atunci când ea ţi se oferă.
Coasta de Fildeş este marea favorită a ediţiei 2012 a Cupei Africii pe Naţiuni la fotbal.
Elevii lui Jorge Costa au câştigat amicalul jucat ieri cu formaţia slovacă MFK Kosice, în cadrul stagiului de pregătire din Antalya.
Unul dintre „regii asfaltului” din cauza căreia s-a întârziat cu jumătate de an începerea lucrărilor la pista Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca nu îşi plăteşte furnizorii. În numai o lună, 15 furnizori au cerut intrarea în insolvenţă a companiei Romstrade.
Opt programe cu finanţare nerambursabilă au primit pentru anul acesta 115 milioane de lei, aproape dublu faţă de 2011.
One-man show-ul „Sărută-mă” va fi prezentat de actorul Emanuel Petran astăzi, cu începere de la ora 19, în sala Euphorion a Teatrului Naţional din Cluj. Regia spectacolului este semnată de Victor Olăhuţ iar scenografia de Ioana Olăhuţ. Durata spectacolului este de o oră.
Trupa „Bordo Sarkany”din Ungaria vine la Cluj cu o manifestare absolut inedită.
Noul prim-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu a sosit, joi, la sediul Guvernului, după ce a depus jurământul de învestire în funcţie, alături Cabinetul său.
Demisia lui Emil Boc din funcţia de premier a generat o serie de tensiuni între liderii Opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu. Diferenţele de opinie, de altfel nu puţine din ultimele două luni, au devenit vizibile pe parcursul acestei săptămâni.
Cătălin Baba este al cincilea clujean care ocupă fotoliul de ministru al Educaţiei, după Liviu Maior, Andrei Marga, Mircea Miclea şi Mihail Hărdău.
Primarul suspendat Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia vor rămâne în continuare în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Cluj a respins, joi, eliberarea lor sub control judiciar.
Mai mulţi şoferi ai unor firme de transport călători care efectuează curse pe ruterele Cluj-Floreşti şi Cluj-Zalău au fost amendaţi de Poliţia Locală cu 4.000 lei pentru nerespectarea staţiilor de îmbarcare şi debarcare a călătorilor.
În ultimele 48 de ore, la nivel naţional, s-au mai înregistrat trei decese din cauza gerului. Este vorba de trei persoane din judeţele Tulcea, Sibiu şi Brăila.
Din cauza numărului mare de maşini parcate, atât pe trotuare, cât şi pe carosabil, la şedinţa de ieri a Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulaţiei au fost instituite sensuri unice pe mai multe străzi din oraş.
La întâlnirea organizată la Şcoala nr. 5 din Poiana, în prezenţa viceprimarului Mircea Irimie, a directorului S.C. Domeniul Public S.A. - Ioan Chiş, a consilierului Doru Anca dar şi a reprezentanţilor Poliţiei Locale Turda şi ai Companiei de Apă Arieş, locuitorii cartierului au avut ocazia să îşi prezinte nemulţumirile şi nevoile în faţa autorităţilor locale.
În judeţul Cluj au fost identificate 93 de familii din comunele Băişoara, Mociu, Fizeş, Cojocna, Gilău, Căşeiu, Iclod, Iara şi Bonţida, care au nevoie de ajutor. Vezi cum poţi contribui şi tu!
Decretul prezidenţial de învestire a noului Guvern a fost publicat joi în Monitorul Oficial, imediat după ce premierul Mihai-Răzvan Ungureanu şi ceilalţi 17 membri ai Cabinetului său au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.
Un rus a filmat în Siberia, în regiunea Chukotka Autonomous Okrug, un animal care pare a fi un mamut ce traversează un râu.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Galben de ger persistent, valabilă până în 12 februarie, la ora 10, pe tot teritoriul ţării.
Directorul Operei Române din Cluj-Napoca, Rareş Trifan, a fost achitat ieri de Curtea de Apel Cluj, în cazul de conflict de interese pentru care a fost cercetat. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu şi miniştrii Cabinetului său au depus jurământul de învestitură în funcţii, joi seară, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.
Numele companiei ACI Cluj a fost menționat zilele trecute în presă, cu referire la firmele care au plătit onorarii către Bogart Construct pentru obținerea unor autorizații de construcție de la Primăria Cluj-Napoca.
Premierul desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, joi, după ce a primit votul de învestitură din partea Parlamentului, că speră la un dialog consistent Opoziţie-Putere pentru rezolvarea problemelor menţionate de USL.
Primul-ministru desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat că intenţionează să convoace o şedinţă de guvern joi, după depunerea jurământului de învestitură la Palatul Cotroceni.
Guvernul Ungureanu a fost învestit joi de Parlament cu 237 voturi pentru şi 2 împotrivă, a anunţat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean.
Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, joi, că va vota împotriva învestirii Guvernului condus de Mihai-Răzvan Ungureanu.
Liderii PNL se vor întruni în şedinţa Biroului Politic Central al partidului, joi, la ora 14.30. Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a precizat, pentru Mediafax, că Biroul Politic Central al PNL a fost convocat pentru joi, la ora 14.30, la sediul central al partidului, fără a face alte precizări.