monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Bustul lui Alexandru Vaida Voevod a fost dezvelit în Piaţa Ştefan cel Mare

Un bust reprezentându-l pe Alexandru Vaida Voevod a fost dezvelit, vineri, în Parcul din Piaţa Ştefan cel Mare din Cluj-Napoca. Omul politic Alexandru Vaida Voevod (1872-1950) a fost unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc, susţinător al înfăptuirii Marii Uniri de la 1918.

Tulburările de somn au devenit o suferință tot mai frecventă. Vezi de ce!

Şeful Clinicii de Pneumologie de la Spitalul de pneumoftiziologie „Leon Daniello”, prof. univ. dr. Carmen Monica Pop, a declarat, vineri, pentru Agerpres că tulburările de somn au devenit o patologie frecventă, dar prea puţină lume se gândeşte să apeleze la medic pentru diagnostic şi tratamente menite să asigure remediul necesar.

Șefului ANRE, la un pas de a fi demis. Premierul s-a răzgândit și l-a iertat

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut lui Dan Iulius Plaveti (foto) demisia de la conducerea ANRE, pentru întârzierea cu care a prezentat Guvernului legea privind energia şi calendarul de liberalizare a preţurilor, dar l-a iertat după ce acesta i-a explicat că a trebuit să poarte noi negocieri cu UE.

CSN Meridian: „Respingem public gestul filialei PSD din Anglia de a-l ataca pe europarlamentarul britanic Roger Helmer”

Presedintele Confederatiei Sindicale Nationale Meridian isi exprima public regretul cã un europarlamentar britanic a fost jignit de catre presedintele social-democratilor romani din Marea Britanie, fiind considerat “superficial” pentru ca si-a exprimat o pozitie de sprijin pentru un mare proiect industrial din Romania, proiectul minier Rosia Montana.