Campionii de la CFR au pierdut meciul din deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, 1-2. Partida a contat pentru etapa a noua a Ligii 1.
Șefii poliției rutiere cred că preoții ar fi buni propovăduitori ai respectării regulilor de circulație.
Sute de clujeni au participat, sâmbătă și duminică, la Zilele Recoltei, la Târgul Produs de Cluj, care s-a desfăşurat în parcarea complexului Cora.
Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu a declarat, sâmbătă, referitor la anunţul premierului Victor Ponta privind modificarea Legii Educaţiei pentru a putea promova cadre universitare noi, că această lege blochează în fapt accesul în posturi universitare pentru „plagiatori”.
Fostul realizator TV Gabriela Firea a intrat în PSD, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, liderul social-democrat Robert Negoiţă.
Democrat-liberalii cer, printre altele, depolitizarea organismelor care se ocupă de etica universitară.
Autoritățile nu cred că animalul respectiv ar fi cel rănit în laţ şi căutat de patru zile, care a ucis un bărbat.
Ei au marcat astfel Săptămâna Europeană a Mobilităţii care a avut loc în perioada 16-22 septembrie şi Ziua Mondială fără Maşini.
Asociaţia Transportatorilor Feroviari din România consideră că privatizarea CFR Marfă se face „pe genunchi”, iar procedura de vânzare a companiei de stat va crea prejudicii însemnate atât statului, cât şi operatorilor privaţi de transport.
Monitorul de Cluj vă prezintă o listă a marilor oraşe care se clasează sub Cluj-Napoca ca nivel mediu al salariilor.
În urma consultărilor dintre conducerea Ministerului Sănătăţii şi reprezentanţii universităţilor de medicină şi farmacie, s-a stabilit că data organizării examenului de rezidenţiat va fi 25 noiembrie.
Termenul iniţial, 24 septembrie, prevăzut pentru depunerea ofertelor în cadrul licitaţiei pentru acordarea de ajutor financiar de către Consiliul Judeţean Cluj operatorilor aerieni care deschid rute noi cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a fost prelungit până în 1 octombrie, ora 9.00.
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează că 102 persoane şi 36 de autovehicule semnalate prin Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de poliţiştii români, împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen.
Muzeul de Artă pregăteşte o expoziţia a unui artist londonez – Sam Havadtoy – care a colaborat, printre altele, cu Andy Warhol, David Bowie şi Yoko Ono.
Vicecampioanele de la „U“ Jolidon Cluj s-au calificat pentru prima dată în istorie în grupele Ligii Campionilor!
Operaţia pe cord la care Emeric Ienei a fost supus duminică, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, s-a încheiat după aproape şapte ore, intervenţia chirurgicală finalizându-se cu succes, transmite corespondentul Mediafax.
Cristian Dulca, antrenorul Universităţii, a criticat brigada de arbitrii la finalul meciului cu Dinamo, spunând că aceştia au reuşit să strice încă un meci.
Ana-Maria Prodan, preşedintele FC Universitatea Cluj, a declarat la o emisiune televizată, imediat după meciul dintre “studenţi” şi Dinamo că s-a simţit frustrată de arbitrajul lui Teo Crăciunescu.
Vicecampioanele de la "U" Jolidon au învins sâmbătă pe Muratpaşa şi mai au doar un singur hop până în grupele Ligii Campionilor, urmândă să întâlenască astăzi formaţia rusă Rostov pe Don, de la ora 17 la Sala "Horia Demian".