monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Concert Sing Your Song, la Cluj

În zilele de 18, 19 și 20 octombrie 2014, Corul și Orchestra Sanctus Pro Deo vor susține o serie de concerte vocal-simfonice, sub genericul „SING YOUR SONG – ediția a III - a, în orașele Sibiu, Deva și Cluj Napoca.

România va participa la FOTE anul viitor

Reprezentativa feminină de handbal a României s-a calificat la ediția de vara a Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), care va avea loc la Tbilisi (Georgia).

În câţi ani se va zbura de la Cluj la New York?

Directorul Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj David Ciceo spune că lucrările la etapa a doua a extinderii pistei de aterizare-decolare sunt în derulare, ceea ce va duce la posibilitatea zborurilor intercontinentale.

Sensul giratoriu de la aeroport, proiectat de soţul arhitectului judeţului Sanda Oltean, este greşit

Directorul operaţional al Aeroportului Internaţional Cluj, Iuliu Pop a precizat că sensul giratoriu din faţa instituţiei este prost făcut şi că din această cauză aeroportul primeşte zeci de plângeri de la pasagerii nemulţumiţi. Proiectantul sensului giratoriu a fost firma Top Proiect SRL, firmă la care este angajat şi Mihai Oltean, soţul arhitectului judeţului Cluj Sanda Oltean.

Euro revine la 4,41 lei

Uşoara aversiune faţă de risc, care a apărut pe pieţele internaţionale, după revenirea investitorilor americani, care s-au aflat luni în vacanţă, când a fost celebrată Ziua lui Columb, a provocat deprecierea în linie a monedelor din regiune, în ton cu cea a euro faţă de dolar.

NU LE PASĂ DE CLUJ. Ce făcea CJ Cluj în timpul dezbaterii de la aeroport

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a anunţat în ultimul moment faptul că nu îşi va face apariţia la dezbaterea organizată de Aeroportul Internaţional Cluj cu privire la transportul intermodal, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora CJ Cluj refuză să se asocieze cu aeroportul pentru atragerea de fonduri europene în vederea construirii terminalului intermodal.

Un nou sabotaj marca Consiliul Judeţean Cluj? Aeroportul riscă să piardă o platformă de parcare pentru aeronave

Nici bine nu a trecut scandalul iscat de Consiliului Judeţean Cluj legat de refuzul asocierii cu aeroportul în vederea atragerii de fonduri europene pentru construirea terminalului intermodal, că un alt “act de sabotaj” la adresa aeroportului a ieşit la iveală. Aeroportul Internaţional Cluj este pe punctul de a pierde o suprafaţă mare de teren destinată parcării avioanelor din vina Consiliului Judeţean Cluj.

BĂTAIE DE JOC marca CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ: Conducerea instituţiei a ignorat dezbaterea despre transportul intermodal

Nimeni din conducerea Consiliului Judeţean Cluj nu şi-a făcut apariţia la dezbaterea organizată de Aeroportul Internaţiol Cluj legat de tranportul intermodal. Vakar Istvan, Ioan Oleleu, Mariana Raţiu, Simona Gaci sau arhitectul Sanda Oltean au refuzat să dea ochii cu conducerea aeroportului după ce Monitorul de Cluj a publicat că CJ Cluj refuză să semneze o asociere pentru atragerea de fonduri eruopene în vederea implementării transportului intermodal.

PNL Cluj: „Ponta trebuie să părăsească definitiv activitatea politică“

PNL Cluj consideră că, în situaţia în care Serviciul de Informaţii Externe nu dezminte explicit informaţia potrivit căreia Victor Ponta ar fi fost ofiţer al acestei structuri în perioada în care era şi magistrat (1997-2001), singurul gest rezonabil pe care îl mai poate face actualul premier este să părăsească urgent şi definitiv viaţa publică. Incompatbilitatea în care s-ar fi aflat trebuie de asemenea cercetată penal.

Putin merge joi în vizită în Serbia

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, efectuează joi o vizită în Serbia, țară care candidează pentru aderarea la UE, dar are grijă și să nu-și deterioreze relațiile cu aliata sa tradițională.

Proiect european dedicat integrării pe piața muncii a studenților de la Drept, lansat la UBB Cluj

Universitatea Babeș-Bolyai, prin Facultatea de Drept, în parteneriat cu Baroul Cluj, organizează marți, 14 octombrie, de la ora 14.00, în amfiteatrul Aurelian Ionașcu al Facultății de Drept, conferința de lansare a programului european ”Ai dreptul la carieră jurdică!”. Durata proiectului este de 18 luni iar beneficiarii sunt un număr de 360 de studenți din anii II, III și IV ai Facultății de Drept.
Premierul Victor Ponta

Traian Băsescu: VICTOR PONTA a fost ofițer al SIE în perioada 1997 - 2001

Președintele Traian Băsescu a declarat luni seara, în cadrul unei emisiuni de pe Realitatea TV, că Victor Ponta este ofițerul-acoperit care se află în cursa prezidențială, la care s-a referit înainte de începerea campaniei electorale pentru Preşedinţia României.