monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Euro a făcut haltă la 4,52 lei

Leul a avut o evoluţie calmă ieri faţă de euro, la fel ca şi celelalte monede din regiune. Cursul euro a scăzut insesizabil, de la 4,5273 la 4,5270 lei, fiind a cincea consecutivă în care media începe cu 4,52.

Canalul Morii, plin de gunoaie

O clujeancă se plânge de volumul tot mai mare de gunoaie care se adună în Canalul Morii în zona străzii Bucureşti din cartierul Mărăşti.

Când invidia naşte monştri. Cum explică psihologii acest sentiment pe care fiecare dintre noi l-a simţit o dată în viaţă

O nouă maşină cumpărată de un vecin, o nouă iubită mai frumoasă sau o vacanţă exotică, sunt doar câteva din motivele pentru care unii oameni sunt invidioşi. Potrivit specialiştilor invidia este bună, dacă este gestionată corect. Psihologul clujean Daniel David a explicat de unde porneşte acest sentiment şi cum putem folosi invidia pentru a ne mobiliza, pentru a fi mai buni şi a evolua, dar şi care sunt riscurile la care ne expunem dacă le purtăm gând rău celor de lângă noi.

Audierile în cazul incidentului aviatic de pe Aeroportul Cluj continuă

Mai multe persoane au fost audiate în cazul dosarului deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj referitor la incidentul aviatic petrecut joi pe aeroportul clujean, când o aeronavă Blue Air a ieşit de pe pistă la aterizare, au declarat, luni, surse judiciare.

Cluj-Napoca, orașul lui „merge și așa” - FOTO

Trecerea de pietoni de pe strada Memorandumului după mai multe zile de ninsoare. Ianuarie 2015 Foto Saul Pop
Considerat unul din primele trei cele mai mari orașe ale României, alintat de mulți drept „Capitala Transilvaniei”, Cluj-Napoca este un oraș viu care își câștigă încet dar sigur un renume în topul marilor orașe europene.