monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Oraşul unde se trăieşte cel mai bine in România

Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, oficialii de la Bruxelles au constatat că peste jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, iar acest lucru nu era acceptabil. Astfel, problema s-a rezolvat româneşte.

Producătorii de medicamente, nemulţumiţi de calculul preţurilor

rafturi medicamente
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cer Guvernului abrogarea imediată a Hotărârii de Guvern privind metodologia de calcul a preţurilor medicamentelor.

Emil Boc, abonat la DNA. Sinteza dosarelor în care apare numele fostului premier

Emil Boc la DNA Bucureşti foto Angelo Brezoianu Agerpres
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost citat joi la DNA Ploieşti în dosarul în care fostul lider liberal Vasile Blaga este urmărit penal. Procurorii anchetează modul în care a fost finanțat partidul pe care l-a condus în perioada 2009-2012. Acest caz este ultimul dintr-un lung şir de dosare în care fostul premier a dat cu subsemnatul la DNA în calitate de martor.

Dolarul continuă să scadă

Menţinerea unei stări de nervozitate pe piețele financiare înainte de alegerile prezidențiale din SUA, provocată de temerile că aceastea vor consemna victoria republicanului Donald Trump, afectează monedele emergente.

“Micul dictator” Victor Ponta şi marile războaie ale Facebook. Precedentul de la Cluj: cum a blocat Ponta opinia unei studente de la UBB

Un editor al paginii de Facebook ce aparține site-ului de știri Hotnews.ro a distribuit un articol despre fostul premier Victor Ponta cu un comentariu acid: ”Sper să crăpi, Victor Ponta!”. Fostul premier a reacţionat precizând că “nu răspunde atacurilor făcute de jurnalişti”. Nu la fel s-a întâmplat când fostul premier a fost criticat de o studentă de la Facultatea de Jurnalism din Cluj.
Dacian Cpsmin Dragos

Profesor de la UBB Cluj, în fruntea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a aprobat, miercuri, noua componenţă a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), din acesta făcând parte 19 cercetători şi cadre didactice de la institute de cercetare şi universităţi din ţară şi din străinătate, anunţă Ministerul Educaţiei.

Festivalul SoNoRo revine la Cluj-Napoca

Festivalului Internațional de Muzică de Camera SoNoRo se întoarce în Cluj la cea de-a XI-a ediție, pentru trei concerte desfășurate în perioada 11-13 noiembrie. Concertele vor avea loc la Banca Națională a României, Biserica Reformată Calvină și la Universitatea Babeș-Bolyai.
Emil Boc a parasit sediul DNA foto profit.ro

Boc a părăsit DNA Ploieşti. Ce le-a spus procurorilor

Fostul premier Emil Boc a părăsit sediul DNA Ploieşti după mai mult de o oră de audieri în calitate de martor în dosarul în care Vasile Blaga este cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă, el spunând că a răspuns la întrebări privind ”procedurile de organizare şi funcţionare din partid şi din guvern”.
teodor melescanu sursa fotoe evz.ro

Fostul şef SIE, Teodor Meleşcanu, audiat într-un dosar de corupţie

Fostul ministru de Externe va fi audiat, ca martor, într-un dosar penal aflat în apel la Înalta Curte, cu privire la un eveniment din vremea când era director al Serviciului de Informații Externe (SIE). Audierea a fost solicitată de fostul președinte al Consiliului Județena Cluj, Horea Uioreanu.