monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Scandal în CL. Clujenii nu vor să plătească impozite majorate cu 500% şi au sărit la gâtul lui Boc. “Votaţi mai rău ca şi comuniştii”. Boc şi-a ieşit din minţi: “Puteţi odată să tăceţi?”

Zeci de proprietari ai imobilelor din centrul Clujului au luat cu asalt Sala de Sticlă a Primăriei pentru a-i cere socoteală primarului Emil Boc privind impozitul majorat cu 500% de anul viitor pentru clădirile degradate. De aici până la o ceartă generală cu acuzaţii de ambele părţi nu a fost decât un pas.

Se va mai ţine Festivalul Untold pe Cluj Arena?

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a vorbit despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească organizatorii Untold pentru a mai putea beneficia de stadionul Cluj Arena pe durata festivalului.

Dolarul a urcat la un nou maxim istoric față de leu

Leul s-a depreciat, marți, din nou în fața dolarului, astfel că moneda americană a atins un nou maxim istoric în raport cu cea românească, de 4,3502 lei/dolar la cursul Băncii Naționale a României (BNR), în creștere cu 2,93 bani (+0,68%) față de cotația de luni, de 4,3209 lei/dolar.

Doi minori au jefuit o femeie la Turda

sursa foto botosaneanul.ro
La data de 19 decembrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Turda au identificat și reținut pentru 24 ore, doi minori cercetați pentru săvărșirea infracţiunii de tâlharie calificată.

Câinii SE MĂNÂNCĂ DE VII în Dezmir. Imagini ŞOCANTE

caini dezmir
Imagini revoltătoare într-o gospodărie din Dezmir, unde o haită de câini vieţuieşte în semi-sălbăticie. Câinii, neîngrijiţi şi prost hrăniţi, au ajuns să se mănânce între ei şi se chinuie să iasă din împrejmuire. ATENŢIE, imagini cu un puternic impact emoţional!

Autostrada Transilvania va trece peste un sat

Încă un impediment a ieşit la iveală. Pentru un lot din autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Borş este necesară exproprierea în vederea demolării a şase case.

Viceprimarul Anna Horvath şi omul de afaceri Zsolt Fodor, trimişi în judecată

Viceprimarul Clujului Anna Horvath şi Zsolt Fodor (om de afaceri, patron Euro GSM) au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj. Judecata pe fond, în care viceprimarul este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani, va începe în scurt timp, după ce dosarul a fost înregistrat luni la Curtea de Apel Cluj.

Cum să îţi menţii sănătatea în sezonul rece

Iarna este anotimpul în care se testează la maximum capacitatea noastră de apărare şi răspuns la bolile cu specific de sezon, în special pentru grupele de vârstă extreme - copiii şi vârstnicii, dar şi pentru gravide.