monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Euro a crescut cu ban

Ping-pong-ul mediatic jucat între Palatul Cotroceni și ţuţerii PSD în privința desemnării noului Premier în persoana dlui Liviu Dragnea, chiar și în lipsa unui anunț clar din partea președintelui partidului care a câștigat alegerile de duminică, și-a pus amprenta asupra evoluției perechii euro/leu.

Uioreanu: S-au făcut presiuni asupra mea să vorbesc despre Meleşcanu, Antonescu, Ponta, Dragnea şi Rus, dar am refuzat

Horea Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a declarat, miercuri, la ultimul termen al dosarului său de la instanţa supremă, că este nevinovat şi că s-au făcut presiuni asupra sa să spună lucruri compromiţătoare despre oameni politici, printre care Theodor Meleşcanu, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Ioan Rus, dar a refuzat să colaboreze cu procurorii DNA. Decizia definitivă în dosarul lui Uioreanu va fi pronunţă în 21 decembrie.

Focare de trichineloză, descoperite în Cluj. Persoane care au consumat carne infestată au ajuns la spital

Paisprezece focare de trichineloză au fost depistate, în ultimele două săptămâni, în judeţele Bacău, Cluj, Galaţi, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman şi Vrancea, 28 de persoane care au consumat carne infestată ajungând la spital, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Doi din trei români nu și-au putut plăti o vacanță, anul trecut

Doi din trei români nu și-au putut plăti o vacanță anul trecut, însă, comparativ cu 2012, numărul celor care nu-și pot permite financiar un concediu a scăzut, reiese dintr-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea Agerpres.