monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Buzoianu răspunde IRONIC acuzaţiilor că a închis fabrica Feleacu: “E o mare durere post industrială, e o durere, chiar am câteva lacrimi”

Calin Buzoianu
Călin Buzoianu, administratorul Felinvest SA şi fratele candidatului la Primăria Cluj-Napoca, Octavian Buzoianu, răspunde acuzaţiilor care i-au fost aduse de fostele angajate de la fabrica Feleacu care îi învinovăţeau pe el şi pe fratele său de falimentarea unui brand al Clujului. El justifică închiderea fabricii pe motiv că nu îi aducea profit. Mai mult, Buzoianu arată cu degetul înspre fostul PDL pe care îl acuză că s-ar afla în spatele filmării. Lucru pe care Monitorul de Cluj l-a speculat încă de când a fost lansată filmarea.

Ploaia a înmuiat euro

Ploaia a înmuiat euro
Moneda naţională a avut o evoluţie calmă faţă de euro, iar dolarul american şi francul elveţian au crescut.

Cum îi răspunde Emil Boc lui Traian Băsescu

Cum i-a răspuns primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, lui Traian Băsescu, care i-a transmis sâmbătă, la Cluj, “cu toată prietenia”, să predea ștafeta.

Tendințele pieței IT din România (P)

EBS Romania a efectuat un studiu cu privire la gradul de satisfacție asociat produselor IT, utilizate în prezent în cadrul companiilor din România. Scopul studiului este de a oferi companiilor respondente informații relevante privind tendințele pieței IT din România în 2016-2017, în vederea luării unor decizii de business informate.

OPINIE Pasul pe loc al partidelor

În politică, forma creează fondul, iar comunicarea este parte integrantă din proces. Ca principale entități politice, partidele trăiesc prin ceea ce par că sunt și prin modul în care reușesc să convingă publicul despre acest lucru, mai ales în perioadele electorale, dar nu numai.

Un şef de post a fost găsit împuşcat

sursa foto: dejeanul.ro
Şeful de post din Reteag a fost găsit împuşcat, fără suflare, în această dimineaţă. Descoperirea şocantă a fost făcută chiar de colegii poliţistului.