Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice En Marche! (În Mişcare!, social-liberală), a câştigat scrutinul prezidenţial din Franţa, obţinând 65,1% din voturi, potrivit proiecţiilor realizate în funcţie de sondajele efectuate la ieşirea de la urne, informează ziarele Le Monde şi Le Figaro.
Universitatea Cluj a învins duminică pe teren propriu echipa adversă CS Florești cu un scor de 5-1 în etapa cu numărul 25 din Liga a IV-a.
Bisericile şi parohiile locale şi din judeţ vor primi şi anul acesta de la Consiliul Judeţean aproape jumătate de milion de euro pentru susţinerea activităţii, pentru repararea, dar şi construirea de noi lăcaşuri de cult. De departe, cea mai mare sumă merge către Mitropolia Clujului.
Deşi a luat un credit de 50 de milioane de euro pentru modernizare drumurilor judeţene, Consiliul Judeţean Cluj accesează fonduri europene pentru două tronsoane.
Guvernul a modificat unele prevederi la Legea pensiilor pentru pensionarii care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/sau condiții speciale de muncă.
PNL Cluj susţine că primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, nu a donat 100.000 de lei filialei în campania electorală pentru alegerile locale de anul trecut, ci doar jumătate din sumă, fiind vorba de o "eroare materială" apărută pe circuitul de raportare către AEP.
Traficul din Cluj s-ar decongestiona prin construirea unui metrou pe traseul Florești - Jucu, dar până atunci va apărea o linie dedicată de transport pe DN 1, în Florești. Este promisiunea făcută de primarul Floreștiului, Horia Șulea. De cealaltă parte, Primăria Cluj nu este în stare să termine la timp un pod sau să lărgească o stradă, dar viceprimarul visează că se va plimba în metrou sau în monorail.
Raportul euro/leu a avut în perioada analizată o evoluție stabilă dar ascendentă, în condițiile în care nivelul aversiunii față de risc a fost destul de ridicat, piețele internaționale așteptând rezultatele celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța.
Cristi Bud a fost principalul protagonist după ce dezastrul din Gruia a luat sfârșit. Atacantul „feroviarilor”, nemulțumit de atitudinea suporterilor după meci, s-a urcat pe gardul dinspre tribună și a avut un schimb aprins de replici cu aceștia.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, care pot avea caracter torenţial, valabil până marţi, la ora 23. După această noapte, vremea se răceşte iar la munte precipitaţiile vor fi mixte.
Melodia "Yodel It!", care reprezintă România la concursul european Eurovision 2017, a fost apreciată de presa internaţională şi s-a clasat pe poziţia a şasea la casele de pariuri, anunţă un comunicat al televiziunii publice.
Cetățenii francezi din România își pot alege președintele, duminică, în București, Cluj-Napoca sau Iași, orașe în care au fost amenajate secții de votare ce vor fi deschise între orele 8.00 și 19.00, informează Ambasada Franței la București.
Dinamo București a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I de fotbal, sâmbătă seara, după ce a învins-o în deplasare pe CFR Cluj cu scorul de 3-0 (0-0), într-un meci din etapa a 9-a a fazei play-off.