monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului David Crescenzi

Concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului David Crescenzi
Clujenii sunt aşteptaţi vineri, la Filarmonica de Stat „Transilvania” la concertul simfonic dirijat de David Crescenzi. Pe scena Colegiului Academic va urca şi solista Critsina Bojin, care va interpreta Concertul pentru flaut de Jaques Ibert. Din programul serii mai fac parte lucrări de Camille Saint-Saëns şi Charles Gounod. Dirijorul corului este Cornel Groza.

S-au pus în vânzare biletele pentru România-Chile

Federația Română de Fotbal a pus în vânzare biletele pentru marele meci dintre România-Chile. Prețul biletelor variază, cel mai ieftin este 35 de lei în peluză, iar cel mai scump ajunge chiar și la 100 de lei în tribună.

Dolarul nu mai găsește pista de aterizare

De circa două săptămâni dolarul american a intrat într-un adevărat picaj față de principalele valute, cădere provocată de înmulțirea scandalurilor din jurul președintelui Trump.

Cât de critici sunt românii cu clasa politică. 85% cred că Parlamentul este instituţia unde conflictul de interese este cel mai răspândit.

Cât de critici sunt românii cu clasa politică
Agenţia Natională de Integritate (ANI) şi Institutul pentru Politici Publice (IPP) au dat publicității primele rezultate din cadrul inițiativei privind Identificarea timpurie și prevenirea conflictelor de interese din administrația locală din România –primul sondaj de opinie național privind percepțiile românilor asupra conflictelor de interese.

Restricţii de circulaţie cu ocazia Zilelor Clujului

Restricţii de circulaţie cu ocazia Zilelor Clujului
Primăria Cluj-Napoca va restricţiona circulaţia rutieră în mai multe zone din oraș cu ocazia manifestărilor organizate de “Zilele Clujului”- ediţia a 7-a care se vor desfăşura în perioada 25 -28 mai 2017.

EducaTIFF: 8 filme în premieră pentru România, ateliere de animație și lecții de cinema

EducaTIFF: 8 filme în premieră pentru România, ateliere de animație și lecții de cinema
Cum să dezbați și să contrazici cu argumente? Cum să îți folosești creativitatea și să îți dezvolți gândirea critică? Cum să îți păstrezi atenția concentrată? Fie că își pun sau nu aceste întrebări, elevii au nevoie de toate aceste abilități și le pot exersa la EducaTIFF, secțiunea de educație cinematografică a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și singurul proiect de acest gen din țară.

Emil BOC, Primarul Municipiului Cluj-Napoca participă la conferința – PRIA Urban Innovation în 24 Mai 2017, alături de ceilalți lectori importanți și de 150 reprezentanți ai comunității de business din Cluj

Conferința PRIA Urban Innovation va avea loc în 24 mai 2017, la Grand hotel Napoca din Cluj, oraș care este în continuă dezvoltare și care acordă o importanță deosebită proiectelor care imbunătățesc orașul și viața de afaceri și socială a acestuia.

EXCLUSIV. Banchet care se putea termina tragic. Un tânăr băut a intrat cu mașina pe terasa Grand Hotel Italia. Reacția prietenilor, după ce un angajat a chemat poliția: "Ești o proastă! Îi cunosc pe patroni. Banii nu sunt o problemă"

Un incident deosebit de grav a avut loc în noaptea de luni spre marți la Grand Hotel Italia, acolo unde absolvenții Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu își serbau banchetul. Amețit bine de băutură și probabil vrând să impresioneze, un tânăr s-a urcat la volan și a condus mașina până pe terasa hotelului, care era plină de absolvenți de clasa a XII-a. Nu a rănit pe nimeni, dar când a dat să părăsească terasa a lovit tot ce a întâlnit în cale.