Pe DN1 între Cluj şi Turda sensurile de circulaţie au început să fie separate prin borduri şi insule mediane, iar benzile au fost îngustate. Lucrările au iritat localnicii, autorităţile din zonă, precum şi şoferii.
După ce și-a ieșit din minți și a făcut o criză de nervi în plenul Consiliului Județean certându-se cu directorul de la Protecția Copilului, Daniel Tămaș, președintele Alin Tișe i-a invitat pe consilieri la un pahar de whisky chiar în sediul instituției, cel mai probabil pentru a se calma.
Un proiect de construire a unei piste de biciclete pe traseul unei linii dezafectate de cale ferată va fi depus de trei localităţi din judeţul Cluj - Sâncraiu, Călăţele şi Huedin, primarii acestora anunţând marţi că vor să atragă pentru acest obiectiv o finanţare europeană de 200.000 de euro.
Clujenii spun că apa de la robinet în unele locuri este foarte bună și preferă să o consume în loc să dea bani pe apă îmbuteliată, în schimb ce alții sunt nevoiți să își care canistre întregi de apă acasă de la magazin.
Scandalul plăcuțelor multilingve nu s-a încheiat la Cluj. Reprezentanţii Asociaţiei Musai-Muszáj atrag atenţia că în ultimul an au fost amplasate doar 4 dintre cele 12 plăcuțe multilingve și lanțul promisiunilor și al amânărilor nu pare să aibă sfârșit. În replică, primarul Emil Boc spune că aici este vorba de “o mică furtună într-un pahar cu apă”.
Primarul Emil Boc anunță o nouă revoluție în traficul clujean: un centru de management integrat al traficului, unde calculatoarele vor lua decizii în locul oamenilor pentru fluidizarea traficului. Proiectul va avea nu doar senzori amplasați în asfalt ci și camere de luat vederi speciale pentru traficul auto.
De-a lungul timpului, modul în care oamenii și-au încălzit locuințele, a evoluat și, astfel, diverse materiale au fost folosite pentru a alimenta centralele. Echipa MetalERG a găsit combinația perfectă între calitate preț și astfel au creat cazanele și aerotermele care funcționează pe baloți de paie.
Teatrul Naţional Cluj-Napoca îi aşteaptă pe clujeni la premiera Povești de dragoste la prima vedere după volumul de proză de Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu și Ana Blandiana.
Ușoară creștere a aversiunii față de risc, care se manifesta la nivel regional, evoluție indusă de revenirea pe „roșu" a marilor burse, a produs aprecierea principalelor valute.
Liderul PSD Cluj Horia Nasra a făcut o listă de 44 de promisiuni nerespectate ale primarului Emil Boc În ultimii ani, primarul Emil Boc a promis finalizarea mai multor proiecte anunţate atît în primii ani de mandat, cât şi mai recent. Cea mai mare parte a promisiunilor au rămas însă nerealizate, spune Nasra.
Polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică și Trafic Rutier au desfășurat săptămâna trecută acțiuni privind ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilități, în mai multe zone din oraş.
Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil, marţi, iniţiativei legislative prin care se propune ca radarele să se instaleze exlusiv pe autovehiculele care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.
Relaţiile dintre România şi Danemarca sunt foarte bune şi dispun de un potenţial palpabil de a deveni şi mai bune, a declarat ambasadorul României în Danemarca, sibianul Alexandru Grădinar, într-un interviu acordat Agerpres.
Poliţiştii rutieri au reţinut pentru 24 de ore un tânăr depistat la volanul unui autoturism, care nu a oprit la semnalele acestora şi care a fost implicat, ulterior, într-un accident rutier cu pagube materiale.
Senatorii au votat, luni, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege care prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2019, se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner, deputaţii urmând să dea votul final.