Peste 25.000 de imobile au fost vândute, până în acest moment, la nivelul județului Cluj, conform Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), cele mai multe în Cluj-Napoca.
Președintele Klaus Iohannis a luat mai multe voturi, în turul al doilea, de la votanții USR și PMP din primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, iar cei mai mulți dintre votanții lui Mircea Diaconu au ales-o pe Viorica Dăncilă, arată datele exit poll-ului IRES.
Încă din 2011, Consiliul Județean Cluj „se chinuie” să exproprieze imobilele amplasate pe culoarul pistei de decolare-aterizare de 3.500 de metri de la Aeroport.
După cele patru maxime consecutive de săptămâna trecută, recordul atins de euro fiind de 4,7808 lei, ultimele două ședințe au readus cursul aproape de 4,77 lei.
Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, E.S. Roelof van Ees a efectuat, luni, o vizită la Primăria municipiului Cluj-Napoca, respectiv la sediul Consiliului Județean Cluj.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, obține pentru al treilea an consecutiv unul dintre cele mai importante titluri din cadrul Galei Premiilor Piața, competiția anuală a industriei bunurilor de larg consum.
Zece învățători excepționali au fost premiați vineri seară, 22 noiembrie, în cadrul Balului organizat de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, pentru dedicarea și pasiunea cu care își desfășoară munca.
Muncitorii uneia dintre firmele care lucrează la construcţia lotului 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda au protestat, luni dimineață, nemulțumiți că nu mai au material de lucru.
Politistii clujeni au descoperit în acest weekend mai mulţi şoferi care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi conducători auto care nu deţineau permis de conducere.
Eurparlamentarul Daniel Buda a ținut să le mulțumească „în numele PNL Cluj” celor peste 300.000 clujeni, adică 81,20%, care au votat pentru președintele Klaus Iohannis.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj au efectuat o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România.
Premieră pentru cercetarea românească: Rolul școlii, al mediului de acasă și al inteligenței în dezvoltarea alfabetizării copiilor din România sunt studiate în două cercetări publicate în jurnale internaționale.
Candidatul PSD la prezidențiale a primit un procent foarte mic dintre voturile din Cluj. Din acest motiv, fostul președinte PSD Cluj, Horia Nasra, îi cere actualului președinte, Liviu Alexa, să își dea demisia.
Klaus Iohannis a dominat turul doi al alegerilor prezidenţiale de la Cluj. Numărătoarea voturilor arată o victorie zdrobitoare a candidatului PNL în județul Cluj.