Cluj-Napoca este un oraș plin de istorie și obiective turistice care nu încetează să îi impresioneze pe turiști. Bastionul Croitorilor este unul dintre locațiile orașului încărcate cu semnificație istorică.
Ultima etapă a campaniei de vaccinare ar putea începe în luna aprilie. Atunci se va putea vaccina orice român, indiferent de domeniul în care lucrează.
Simona Halep se va vaccina anti-COVID-19. Sportiva a trecut prin această boală în luna octombrie a anului trecut și este nerăbdătoare ca pandemia să ia sfârșit.
Centrala Termoelectrică Iernut n-a mai fost dată „la cheie“ nici în decembrie 2020.
2021 va fi „anul cartierelor”, spune Emil Boc. Primarul municipiului Cluj-Napoca a trecut în revistă principalele obiective ale administrației locale, în 2021.
Horoscop 6 ianuarie 2021. Balanțele evită riscurile astăzi, iar scorpionii vor avea neînțelegeri în viața de cuplu.
6.629 de copii s-au născut în 2020 la Cluj-Napoca, informează primarul Emil Boc.
1.302 de clujeni au fost vaccinați împotriva COVID-19 în doar 24 de ore. Au fost semnalate reacții adverse, ușoare și locale.
Deputatul Radu Cristescu afirmă că actualul director general al SNGN Romgaz, Adrian Volintiru, i-ar fi dat 1,5 milioane de euro lui Antonel Tănase „pentru a rămâne în funcție”.
Pentru o perioadă județul Cluj a ieșit din „zona roșie” de infectare cu COVID-19, datorită numărului mic de cazuri depistate. Astăzi, 5 ianuarie, Clujul a ajuns iar în vârful județelor din țară cu cele mai mari incidențe.
A doua etapă a campaniei de vaccinare ar urma să înceapă după data de 15 ianuarie.
Cu toate că majoritatea unităților administrativ-teritoriale din județ au avut o scădere majoră în ceea ce privește numărul de cazuri de COVID-19, în perioada sărbătorilor, în două comune din Cluj rata de infectare cu COVID-19 a rămas ridicată.
Spitalul din Găești este primul din România care vaccinează în afara schemei recomandată de autorități.
În anul 2020, au fost modernizate sau întreținute 39 de drumuri județene, potrivit bilanțului făcut de Consiliul Județean Cluj.
Dintre proiectele câștigătoare în cadrul bugetării participative 2019, doar cinci au fost finalizate până în prezent, alte zece aflându-se în diverse stadii de implementare.
Masca de protecție este obligatorie în toate spațiile deschise, a decis marți Înalta Curte de Casație și Justiție, atacând decizia Curții de Apel București care a decis că masca nu este obligatorie.
Peste 350 de cazuri noi de COVID-19 și trei decese au fost raportate astăzi în județul Cluj.
Google a publicat un raport în care a analizat cât de mult s-au deplasat clujenii în perioada de dinaintea sărbătorilor de iarnă, dar și în timpul acesteia.
Alin Sălăjean va reprezenta județul Cluj la reality showul Survivor România, difuzat de postul de televiziune Kanal D.
Până astăzi, 5 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 648.288 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Au fost vindecați 581.856 de pacienți.
Centura Metropolitană a Clujului și drumurile de legătură au primit avizul de mediu.
Gloria Jean’s Coffees a răspândit în întreaga lume cultura cafelei din Africa, Asia și America Latină și a cucerit milioane de oameni cu specialitățile sale. De curând, celor aproximativ 90.000 de cafele delicioase, care se servesc zilnic în peste 50 de țări de pe tot mapamondul, se adaugă și cele din noua locație de la Iulius Mall Cluj.
În pofida pandemiei de COVID-19, prețurile apartamentelor au avut o evoluție pozitivă pe parcursul anului trecut.
O mănăstire din România va face testări cu aparatul alcooltest după ce o femeie s-a plâns că soțul ei ajunge acasă beat după vizitele efectuate la lăcașul de cult.
Spitalul Militar din Cluj-Napoca a început prima etapă de vaccinare ieri, pe 4 ianuarie. Până în acest moment au fost vaccinate 85 de cadre medicale. Niciun om vaccinat nu a avut reacții adverse.
U-BT Cluj a reușit să transfere un conducător de joc după ce Gregory Vargas a fost nevoit să plece de la echipă din cauza unor probleme în familie.
Voluntarii clujeni SMURD vor primi două mese calde pe zi din partea Primăriei Cluj-Napoca. Suma totală acordată va fi de 120.000 de lei, bani care provin din bugetul local.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat anti-COVID în această dimineață, la Spitalul Militar Central din București.
Ministrul Educației a spus că nu va exclude niciunul dintre cele trei scenarii de funcționare atunci când va lua o decizie referitoare la stare școlilor. În câteva zile se încheie vacanța de iarnă, iar elevii nu au certitudinea că se vor întoarce în băncile școlii.
În Cluj, peste 150.000 de oameni trăiesc din șomajul tehnic acordat de stat în contextul crizei provocate de noul coronavirus.
Dan Petrescu și-a găsit echipă după plecarea de la CFR Cluj și va antrena trei jucători români.
Marea Britanie intră în lockdown. Școlile vor fi închise, iar oamenii vor ieși din casă doar pentru cumpărături esențiale, exerciții fizice și alte motive bine întemeiate.