Studenții și profesorii vor să se întoarcă la cursuri față în față, dar în același timp există mici rețineri, deoarece încă nu s-au vaccinat. Masca, distanțarea și dezinfectantul vor fi „armele” de apărare împotriva virusului.
Directorul Companiei de Apă Someș a fost luat la întrebări de către consilierii județeni cu privire la deversările din Someșeni care au avut loc recent. Cum a explicat acesta situația?
Școala online în pandemie a fost un adevărat haos atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Anul acesta, aproape un milion de copii din România nu au avut acces la școala în sistem online.
Până astăzi, 28 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 721.513 cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Au fost declarați vindecați 666.001 pacienți.
Someș Delivery a demarat o inițiativă inedită, prin care îi îndeamnă pe clujeni să trimită cărți poștale cu scene de pe Someș instituțiilor care ar trebui să îl păstreze curat.
UMF Cluj a implementat un program prin care oferă sprijin financiar studenților care provin din medii defavorizate. De asemenea, universitatea oferă consiliere personalizată studenților care se află în risc de abandon universitar.
UBB ocupă și în acest an prima poziție în țară și poziția 834 la nivel internațional între cele peste 11900 de universități (din aproximativ 30000 analizate) incluse în rankingul internațional al universităților Webometrics.
Germania se pregătește de un nou val de restricți și ia în calcul reducerea traficului aerian la „aproape zero” pentru a stopa răspândirea noilor tulpini de coronavirus.
Un copil de 13 ani a dispărut miercuri, în jurul orei 14:30, din localitatea clujeană Florești. Echipe mixte formate din polițiști și voluntari încearcă să îl găsească pe Marian.
În semestrul II din anul universitar 2019-2020, studenților înscriși la Facultatea de Stiințe Medicale și Comportamentale, specializarea Moașe, din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, li s-a predat cursul „Amenințări de securitate în domeniul medical”.