monitorulcj.ro Menu
Economie

Privatizarea CFR Marfă a eșuat

Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat deoarece comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, au declarat surse apropiate discuţiilor.

Tren CFR Marfă

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expiră luni, nefiind prelungit de către Guvern.

Grup Feroviar Român (GFR) a cerut duminică Ministerului Transporturilor să facă public contractul pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă, solicitând totodată implicarea directă a ministrului de resort, Ramona Mănescu, în vederea evitării unui eşec al privatizării.


Ulterior, Ramona Mănescu a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, preşedintele comisiei de privatizare a CFR Marfă, şi consultanţilor Deloitte şi Muşat şi Asociaţii să transmită luni un punct de vedere privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare.

Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.


Consiliul Concurenţei nu poate da avizul până luni, termenul limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă.

Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub condiţia semnării unui contract de escrow unde cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.


Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.