monitorulcj.ro Menu
Economie

Campanie de 25 milioane de euro pentru TURISMUL ROMÂNESC. Unde şi cum va fi promovat?

Campania de promovare a turismului românesc în intervalul 2014-2015 va include reclame outdoor, precum şi în media din ţară şi străinătate şi va costa peste 25 de milioane de euro, a declarat agenţiei Mediafax Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

Castelul Peleş

Astfel, ANT organizează licitaţii în valoare totală de 18-19 milioane de euro pentru promovarea turismului românesc pe televiziuni şi în presa scrisă din SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi România.

Acestora li se vor adăuga campanii outdoor pe pieţele respective, plus alte destinaţii, considerate de ANT "de oportunitate", respectiv Israel, Polonia, Turcia, Rusia, Austria şi Republica Moldova.


În plus, vor fi lansate campanii de promovare online pe aceste pieţe, pentru care nu s-a stabilit încă un buget.

"Aceste campanii de promovare urmăresc creşterea notorietăţii turismului românesc şi a brandului României. Toată campania va fi susţinută din fonduri europene şi va depăşi 25 de milioane de euro, la care se vor adăuga şi sumele alocate pentru online", a mai spus Filipescu.

Licitaţiile pentru promovarea pe canale tv şi presă scrisă beneficiază de un buget, fără TVA, de 11,3 milioane de lei pentru SUA, 13,6 milioane de lei pentru Franţa, 17 milioane de lei pentru Germania, 16,6 milioane de lei pentru România, 13,6 milioane de lei pentru Italia şi 12,5 milioane de lei pentru Marea Britanie.


Anul trecut au venit în Romania, potrivit Institutului Naţional de Statistică, aproximativ 1,6 milioane de turişti străini, în creştere cu 9,1%. În primele zece luni ale anului în curs, numărul turiştilor străini a fost de aproape 1,5 milioane, cu 3,3% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Etichete: turism romanesc