monitorulcj.ro Menu
Economie

Isărescu despre impozitele plătite de firma sa: „Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa!”

Mugur Isărescu

„Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care este şi acţionarul unei companii ce produce vin.

Mugur Isărescu s-a arătat indignat de povara fiscală pe care o firmă trebuie să o suporte.

"Nu mi-am schimbat părerea că este greu să faci afaceri în România. Mi se pare chiar mai greu. Parcă nu s-a uşurat. Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare chiar prea mult, poate că este o percepţie şi poate că sunt subiectiv. Dar nici chiar aşa. Una-două, ba impozit pe aia, ba pe profit, poate ne uşurează acum cu profitul neinvestit. Când mi-a zis cât trebuie să plătească firma impozitul pe profit aproape că i-am închis telefonul în nas contabilului", a afirmat marţi guvernatorul Mugur Isărescu.


Isărescu a menţionat că soluţia care ar trebui luată în calcul de autortăţi ar fi reducerea impozitelor şi mărirea bazei de impozitare. „Reducerea contribuţiilor sociale nu e o decizie politică uşor de luat, dar percepţia mea e că va avea efecte benefice. Nu le spun eu ce să facă, spun ce trebuie”, a adăugat guvernatorul BNR.

Şeful băncii centrale a amintit că atunci când impozitul pe profit a fost redus de la 40% la 25%, încasările la buget s-au dublat până la finele anului.