monitorulcj.ro Menu
Economie

Studiu: Cât de îndatoraţi sunt românii?

În timp ce doi din trei români au diverse datorii la bănci sau la rude, aproape jumătate susţin că banii nu aduc fericirea.

Studiu: Doi din trei români sunt îndatoraţi, în jumătate din cazuri sumele datorate depăşind 5.000 de lei

Doi din trei români sunt îndatoraţi, în jumătate din cazuri sumele datorate depăşind 5.000 de lei, potrivit unui studiu realizat la solicitarea firmei Kruk România, specializată în recuperarea de creanţe.

Cercetarea relevă faptul că mai mult de jumătate dintre români s-au declarat pesimiști în privința situației materiale, indiferent de generația din care fac parte, iar două treimi dintre datornici au contractat credite din bănci.


Concret, doi din trei români au o datorie, iar în jumătate din cazuri aceasta depășește 5.000 de lei. De asemenea, două treimi dintre cei care au credite au contractat datoria de la bănci, iar 20% de la rude.

Tot la situația datoriilor, circa 20% dintre români au declarat că au avut o datorie mai mare de 1.000 de lei în ultimii zece ani, iar aproape 32% că au contractat un împrumut mai mare de 1.000 de lei, în ultimul deceniu.


Potrivit studiului, când vine vorba despre atitudinea față de bani, 41% dintre români declară că aceștia contează, dar numai cât să aibă un trai decent, iar 21% spun că e bine să ai cât mai mulți bani cu putință și cine nu recunoaște acest fapt minte sau este ipocrit. Mai mult, peste o treime dintre repondenți au menționat că își doresc să aibă mai mulți bani decât în prezent.

Conform cercetării, aproape 60% dintre cei chestionați spun că părinții lor aveau mai puține datorii, în timp ce 40% dintre aceștia au menționat că generația părinților lor era mai puțin interesată de latura materială. Doar 30% dintre români au indicat că preocuparea față de bani era aceeași.


În România, studiul a fost realizat online, în perioada 1-12 mai 2014, pe un număr total de 4.980 de repondenți.