Economie
Cum va arăta harta autostrăzilor din România peste nouă ani
România beneficiază, momentan, de 646 kilometri de autostradă. Ţara noastră se află printre ţările codaşe în clasamentul statelor cu cele mai extinse reţele de autostrăzi, dominat de Spania şi de Germania.
România se află printre ţările cu cei mai puţini kilometri de autostrăzi din Europa. Spania şi de Germania sunt cap de listă la acest capitol cu mai mult de 16.000, respectiv 12.000 de kilometri de astfel de drumuri.
Cei 646 de kilometri din ţara noastră sunt realizaţi, în mare parte, în ultimii zece ani, la începutul anului 2004 România dispunând de doar 113 kilometri de autostradă, construită în perioada comunistă, conform statisticilor Eurostat.
Potrivit Mediafax, guvernanţii promit că lungimea reţelei se va dubla până în 2018, la aniversarea de 100 de ani a Marii Uniri, şi va fi extinsă semnificativ până în 2023. Chiar şi în cazul în care planurile vor fi duse la bun sfârşit însă, tot vor exista judeţe prin care nu va trece nicio şosea de mare viteză, din cauza faptului că lucrările se vor concentra pe dezvoltarea coridoarelor care fac legătura cu Europa de Vest.
Astfel, în cazul în care cel mai fericit scenariu se va îndeplini, la sfârşitul anului 2023 judeţele Vaslui, Botoşani şi Ialomiţa vor rămâne singurele care nu vor fi străbătute de niciun kilometru de autostradă.
Momentan, doar 13 dintre cele 41 de judeţe - Călăraşi, Constanţa, Timiş, Cluj, Ilfov, Hunedoara, Argeş, Alba, Giurgiu, Sibiu, Dâmboviţa, Prahova şi Arad - sunt străbătute de autostrăzi, şi situaţia nu pare să se schimbe radical în următorii ani. Chiar dacă planurile autorităţilor vor fi îndeplinite întocmai, judeţe ca Suceava, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Vaslui sau Caraş-Severin nu vor avea niciun kilometru de autostradă până la sfârşitul lui 2018.
Imagini cu viitoarea reţea de autostrăzi din România: AICI