monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujul are cel mai populat mediu de afaceri din ţară

Județul nostru se situează pe primul loc în ţară, după Bucureşti, în ceea ce priveşte numărul de firme şi PFA active pe piaţă.

În judeţul Cluj erau înregistraţi, la sfârşitul lunii, august peste 55.000 de profesionişti activi din punct de vedere juridic.

La sfârşitul lunii august, în judeţ erau active 17.494 de Persoane Fizice Autorizate (PFA) şi 38.081 de persoane juridice, potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Deci 55.575 în total. Astfel, Clujul este judeţul cu cel mai aglomerat mediu de afaceri din ţară, după Capitală, întrecând restul judeţelor atât în ceea ce priveşte numărul de firme de pe piaţă, cât şi în ceea ce priveşte numărul de PFA-uri.


Datele ONRC mai arată că, faţă de anul trecut, a existat o creştere cu circa 7% ca număr al firmelor şi PFA-urilor active pe piaţă, de la 51.745.

58.000 de acţionari şi 185.000 de angajaţi

Luând în considere numărul de locuitori din Cluj şi cele peste 55.500 de firme şi PFA-uri din judeţ, reiese că există câte o firmă sau PFA la fiecare şapte clujeni activi.


Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Cluj, judeţul avea la începutul acestui an 694.088 de locuitori. Dintre aceştia, 125.760 erau copii şi tineri sub 19 ani, în timp ce numărul de pensionari ajungea la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului la 163.175. Astfel, numărul locuitorilor activi din Cluj se învârte în jurul valorii de 400.000.

Statisticile ONRC mai arată că cele peste 38.000 de firme din judeţ au circa 58.100 de asociaţi sau acţionari persoane fizice. Aceştia, împreună cu cele aproape 17.500 de PFA, înseamnă 75.600 de clujeni care sunt implicaţi într-o afacere într-un fel sau altul. În paralel, numărul persoanelor care muncesc cu contract de muncă în Cluj este de 185.365, potrivit datelor pe anul 2013 centralizate de Direcția Județeană de Statistică Cluj.


Vârsta optimă pentru afaceri?

În ceea ce priveşte vârsta celor peste 58.100 de clujeni care sunt acţionari sau asociaţi într-o firmă, majoritatea se încadrează în intervalul 30-39 ani (circa 31%) şi 40-49 ani (28%), în timp ce în jur de 12,5% dintre ei sunt tineri sub 29 de ani. Potrivit informaţiilor centralizate de ONRC, în Cluj erau la sfârşitul lunii august în funcţiune 1.161 de firme înfiinţate de studenţi. De asemenea, anul acesta au fost înmatriculate la Cluj 2.490 de SRL.

Mai puţine insolvenţe şi suspendări

La nivel naţional, datele ONRC arată o uşoară îmbunătăţire a situaţiei din mediul de afaceri faţă de anul trecut. Astfel, numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele opt luni a scăzut cu 14,7%, la 15.765, de la 18.486 în perioada similară a anului trecut. În Cluj au fost 420 de firme care au intrat în insolvenţă în perioada ianuarie – august 2014, faţă de 416 în 2013. În plus, a scăzut semnificativ numărul firmelor din Cluj care şi-au suspendat activitatea, de la 709 în lunile menţionate din 2013 la doar 421 în primele opt luni din 2014.


La nivel naţional, cele mai multe societăţi cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, construcţiilor şi din industria prelucrătoare.