monitorulcj.ro Menu
Economie

Băncile trebuie să afișeze, de astăzi, comisioanele pe ecranele ATM-urilor

Băncile trebuie să afişeze de marți, 3 martie 2015, pe ecranele ATM-urilor valoarea nominală a comisioanelor pentru tranzacţiile cu carduri, potrivit unui proiect de ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Băncile care nu şi-au pregătit încă sistemele informatice pentru a afişa comisioanele au o perioadă de graţie de o lună. „Pe ecranul  terminalelor ATM vor fi înscrise toate informaţiile legate de costurile tranzacţiei în sumă exactă pentru a da consumatorilor posibilitatea de a renunţa la efectuarea acesteia“, potrivit proiectului de ordin al ANPC.

ATM-urile sunt utilizate cel mai des pentru retragerea de numerar, operaţiuni pentru care bancherii percep de regulă un comision de 0,2% din suma retrasă dacă bancomatul şi cardul utilizat aparţin aceleiaşi bănci. Dacă un card este utilizat la alte ATM-uri decât cele ale băncii emitente, comisionul este în cele mai multe cazuri de 0,5% plus o sumă fixă (de regulă 2,5 lei).

Etichete: anpc atm banci comisioane