monitorulcj.ro Menu
Economie

Deducerea personală pentru angajaţi creşte din ianuarie

Noul Cod Fiscal a adus câteva modificări referitoare la deducerile personale, noutate care îi priveşte atât pe angajatori cât şi pe salariaţi.

Deducerea personală pentru angajaţi creşte din ianuarie

Un Ordin al Ministrului de Finanţe referitor la deducerile personale a fost publicat în Monitorul Oficial de luni, 25 ianuarie. În ordinul respectiv sunt notate deducerile personale aplicabile pentru salariile acordate începând cu luna ianuarie 2016.

Una dintre noutăţile prevăzute în ordin este referitoare la faptul că din 1 ianuarie 2016, ambii părinţi ai copilului minor vor beneficia de deducere personală. Până acum, doar unul dintre părinţi primea deducere personală. Părinţii vor primi această deducere doar dacă sunt angajaţi cu un salariu brut lunar sub 3.000 lei. Deducerea se stabileşte în funcţie de venitul brut lunar şi variază în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere.


Potrivit ordinului de ministru, deducerea personală a crescut de la 250 lei la 300 lei. Pentru persoanele cu salariile mai mici de 3.000 lei, salariul net creşte uşor, iar pentru salariile mai mari de 3000 lei, nu se acordă deducerile de bază.

Documentul transpune prevederile de la art. 77 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv adopta calculatorul deducerilor personale lunare, aplicabile pentru calculul de salarii începând cu luna ianuarie 2016.


Deducerile personale sunt stabilite regresiv, astfel:

 a) pentru salarii brute de până la 1.500 lei, deducerile personale sunt:


 - suma de 300 lei pentru salariatul fără persoane în întreţinere;

 - suma de 400 lei pentru salariatul cu 1 persoană în întreţinere;


 - suma de 500 lei pentru salariatul cu 2 persoane în întreţinere;

 - suma de 600 lei pentru salariatul cu 3 persoane în întreţinere;


 - suma de 800 lei pentru salariatul cu 4 sau mai multe persoane în întreţinere.

b) pentru salarii brute între 1.501 lei şi 3.000 lei, deducerea personală sau deducerile pentru persoane în întreţinere, se reduc de la sumele mai sus amintite până la zero;

c) pentru salarii brute mai mari de 3.001 lei, nu se acordă deduceri.

În ce condiţii o persoană nu este considerată întreţinută

Potrivit hotnews.ro, câteva aspecte regăsite la pct. 13 din HG nr. 01/2016 fac referire la normele de aplicare a noului Cod fiscal:

Pentru copilul minor aflat în întreţinerea părinţilor sau a tutorelui, deducerea personală se acordă fiecăruia dintre părinţi, respectiv tutorelui.

Deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază, în limita venitului realizat.

Sunt considerate persoane aflate în întreţinere soţul/soţia contribuabilului, copiii acestuia, precum şi alţi membri de familie până la gradul al doilea inclusiv.

Copilul minor este considerat întotdeauna întreţinut, cu excepţia celor încadraţi în muncă, indiferent dacă se află în unităţi speciale sanitare sau de protecţie specială şi altele asemenea, dacă veniturile minorului sunt mai mici de 300 lei lunar.

Dacă venitul unei persoane aflate în întreţinere depăşeşte 300 lei lunar, ea nu este considerată întreţinută.

Pentru stabilirea deducerii personale la care are dreptul, salariatul va depune la plătitorul de venituri din salarii o declaraţie pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

a) datele de identificare a contribuabilului care realizează venituri din salarii (numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal) şi b) datele de identificare a fiecărei persoane aflate în întreţinere (numele şi prenumele, codul numeric personal).

Declaraţiile pe propria răspundere depuse în vederea acordării de deduceri personale nu se emit că formulare tipizate.

Conform sursei citate, salariatul va prezenta angajatorului documentele justificative care să ateste persoanele aflate în întreţinere, cum sunt: certificatul de căsătorie, certificatele de naştere ale copiilor, adeverinţa de venit a persoanei întreţinute sau declaraţia pe propria răspundere şi altele.

Documentele vor fi prezentate în original şi în copie, plătitorul de venituri din salarii păstrând copia după ce verifica conformitatea cu originalul.

Salariatul este obligat să înştiinţeze plătitorul de venituri din salarii în termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs evenimentul care generează o modificare, astfel încât angajatorul/plătitorul să reconsidere nivelul deducerii începând cu luna următoare celei în care s-a produs evenimentul.

Deducerea personală nu se fracţionează în funcţie de numărul de ore în cazul veniturilor realizate în baza unui contract de muncă cu timp parţial, la funcţia de bază.