monitorulcj.ro Menu
Economie

Guvernele trec, leul se întoarce la 4,56 lei

Odată trecută criza guvernamentală provocată de luptele interne din PSD, leul a revenit rapid către valorile înregistrate înainte de jumătatea lunii.

Privind retrospectiv se poate spune că minicriza, având în vedere lungimea ei în timp, nu a avut efecte semnificative, nivelul deprecierii fiind unul mai mic de 1%. De altfel, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat, de mai multe ori, că leul nu are oricum spațiu de apreciere în acest an.

Perioada a debutat cu o medie a euro de 4,5859 lei, în 21 iunie fiind atins un maxim al ultimilor aproape cinci ani de 4,5987 lei. Trebuie remarcat faptul că moneda unică nu a trecut în piață de pragul critic de 4,6 lei, cotațiile oprindu-se la 4,599 lei.


Imediat după votarea în Parlament a moțiunii de cenzură euro a scăzut spre 4,58 lei, astfel că la finalul perioadei media a fost stabilită la 4,5673 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,563 și 4,577 lei. Cotațiile de la închidere erau de 4,575-4,578 lei.

Piața va fi atentă acum la modul în care președintele Iohannis va gestiona numirea unui nou Premier și Executiv. Prelungirea nejustificată a crizei politice poate readuce leul pe depreciere, motiv pentru care investitorii au readus euro la finalul perioadei spre pragul de 4,58 lei.


Perspectivele rămân pozitive, dacă avem în vedere ultimul raport al CFA România. Indicatorul de încredere macroeconomică, pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a crescut luna trecută la un maxim istoric de 66,6 puncte.

În privința cursului euro analiștii CFA estimeaza un curs anticipat de 4,5650 iar pentru orizontul de 12 luni unul de 4,60 lei, valoare egală cu cea din luna precedentă.


Cursul dolarului american a crescut la un maxim de 4,1287 lei dar a încheiat perioada la 4,0905 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,078 și 4,105 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,083 și 1,091 franci/euro, astfel că media ei s-a mișcat între un maxim de 4,2371 și un minim de 4,2091 lei, înregistrat la finalul perioadei analizate.


Perechea euro/dolar a fluctuat pe parcursul intervalului între 1,1128 și 1,1213 dolari, la finalul perioadei tranzacțiile realizându-se între 1,1145 și 1,1209 dolari, piețele americane închizând vineri la 1,1193 dolari.

Evoluția perechii a fost influențată de recenta decizie a Rezervei Federale americane de a majora dobânda sa cheie dar și de declarațiile oficialilor Fed referitoare la faptul că până la finalul anului va mai avea loc încă o creștere.


Analiza cuprinde perioada 19 – 23 iunie

Radu Georgescu