monitorulcj.ro Menu
Economie

Cluj-Napoca va avea primul spital privat cu servicii integrate (P)

Reţeaua privată de sănătate Regina Maria va deschide primul spital privat cu servicii integrate de la Cluj în trimestrul I al anului 2018, o unitate medicală de importanță regională, care va deservi și pacienții din județele limitrofe.

Valoarea totală a acestui proiect de dezvoltare va fi de 15 milioane de euro.

”Clujul devine, pentru REGINA MARIA, noua capitală a sănătății. Orașul a reprezentat dintotdeauna pentru noi un punct strategic în dezvoltarea rețelei la nivel național; a fost primul oraș în care ne-am extins, la începutul lui 2008, și în care, ulterior, am direcționat cele mai mari bugete de investiții, după București. Bineînțeles, toate aceste lucruri au fost posibile și datorită înaltei pregătiri a medicilor de aici și a calității la care se face medicina în Cluj. Suntem onorați să avem alături unii dintre cei mai buni medici de aici și să putem contribui la susținerea performanței medicale clujene. Despre noul spital regional vă pot spune că va dispune de cea mai modernă tehnologie medicală și că va fi axat pe chirurgie laparoscopică minim-invazivă, devenită deja un standard în toată lumea în ceea ce privește chirurgia. Totodată, ne propunem să aducem aici expertiza noastră în obținerea acreditărilor internaționale pentru spitale. REGINA MARIA are deja două spitale acreditate de organisme internaționale – americane și europene, fiind singurul furnizor din România cu o experiență atât de vastă în domeniu.”, a spus Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.


Spitalul va avea o suprafaţă de 7.000 mp și va ocupa şapte niveluri: parter, patru etaje supraterane, două subterane, având maternitate, secţii de chirurgie pentru adulţi şi copii, imagistică şi laborator, ambulatoriu mutidisciplinar. Aici vor lucra 300 de oameni, dintre care 150 medici.

De ce  în centru
 
„Am decis să facem spitalul în centru şi nu într-un cartier pentru că, dacă un copil va putea fi adus de părinte în 20 de minute, este mai greu să aduci un medic să lucreze la periferie. În plus vom avea şi un call center, ai cărui angajaţi sunt interesaţi să poată veni cu transportul în comun.


300 de noi locuri de muncă

La viitorul spital vor fi create în primă fază 300 de noi locuri de muncă, urmând ca în viitor să se ajungă la 500 de angajaţi. „E un spital relevant pentru Regina Maria şi pentru piaţa de servicii medicale din regiune. Clujul ca pol medical atrage pacienţi din judeţele limitrofe şi acest spital îşi propune acelaşi lucru. Avem deja 350 de angajaţi în unităţile noastre din Cluj, cu noul spital practic vom dubla numărul, creăm peste 300 de locuri de muncă noi, începând cu anul viitor. Avem deja primii 3 angajaţi, echipa care coordonează proiectul. E un spital al clujenilor, ne aşteptăm ca angajaţii să fie din Cluj sau din zonă. În principiu vom recruta din spitalele de stat. Avem primii 10 chirurgi confirmaţi. Ca sistem de lucru, spitalul va avea un corp al echipei care lucrează numai în Regina Maria şi mă refer aici la personalul sanitar mediu, personalul de conducere şi o echipă multidisciplinară de medici. Restul vor fi colaboratori. Iar ca proporţie, 60% dintre medici vor lucra doar la Regina Maria, 40% colaboratori. În privinţa personalului sanitar mediu, va fi 90% exclusiv la noi şi 10% colaboratori. În total la spital vor fi cam 150 de medici”, a mai spus Fady Chreih.


Rețeaua REGINA MARIA în Cluj

Compania este prezentă pe piața serviciilor medicale din Cluj-Napoca încă de la începutul anului 2008 și a raportat creșteri constante de la an la an. În prezent, REGINA MARIA Cluj înseamnă 2 policlinici, 2 laboratoare, un punct de recoltare, 1 centru de medicina muncii și un centru de expertiză în diabet, nutriție și boli metabolice. La nivel local, furnizorul medical are peste 300 de angajați, dintre care peste 150 sunt medici ce acoperă 32 de specialități medicale.


În 2016, 150.000 de pacienți au trecut pragul policlinicilor din oraș. Tot anul trecut, medicii REGINA MARIA Cluj au acordat peste 210.000 consultații și au efectuat peste 420.000 de analize de laborator – ambele segmente înregistrând creșteri semestriale, dar și anuale.

Pe zona corporate, REGINA MARIA are în portofoliu 30.000 de abonamente medicale oferite angajaților din zonă.