Sănătate
(P) Regina Maria a inaugurat primul spital privat din Cluj. Constantin Ciuce: “Suntem alternativă pentru cei care își caută sănătatea în vest”
După 10 ani de prezență pe piața serviciilor medicale din Cluj-Napoca, Rețeaua de sănătate Regina Maria finalizează primul spital privat cu servicii integrate din oraș. Spitalul, a cărui construcție a început în aprilie 2017, reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din țară. Valoarea totală a acestui proiect de investiții depășește 18 milioane de euro.
“Suntem prezenți de 10 ani în Cluj. Pentru noi, anul acesta este foarte important. Acest lucru nu s-ar fi putut face fără câteva ingrediente magice. Primul ingredient este încrederea în oameni. Avem peste 35.000 de abonați în Cluj, aproape 500 de companii care au abonament în Cluj. Asta ne-a dat încredere să facem această investiție. Am ajuns la peste 18 milioane de euro investiție. Nu ne oprim aici. Anul viitor, deja avem un angajament să mai investim încă 2 milioane de euro, tot în Cluj, pentru că ne place foarte mult Clujul și credem în dezvoltarea lui. Avem deja aproape 450 de angajați împreună cu spitalul la nivel de Cluj. Suntem extrem de încântați de echipa medicală. În 2018, avem 250.000 de vizite în locațiile din Cluj. Al doilea ingredient este că faci parte din comunitate. Făcând parte din comunitatea clujeană credem că putem să aducem valoarea adăugată mai repede cu deschiderea acestui spital”, a declarat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate Regina Maria.
Noul spital este localizat în centrul orașului, pe Calea Dorobanților nr. 29, oferind astfel acces rapid la servicii medicale, atât clujenilor, cât și pacienților din județele limitrofe. În acest moment, echipa întregului campus medical Regina Maria numără 423 de angajați, din care 184 sunt cadre medicale, iar compania are în vedere și alte angajări în cursul anului viitor.
Cu o suprafață de peste 7.000 mp, construcția ocupă șapte niveluri: parter, patru etaje supraterane și două subterane.
“Baza relației dintre medic și pacient, aici, va fi acea care înseamnă respectul reciproc, încredere și demnitatea pe care trebuie să o aibă fiecare. Din punct de vedere practic, eu cred că cel mai important lucru este că o clădire că oricât ar fi de frumoasă, dacă nu are sufletul pe care îl dau oamenii care lucrează acolo nu are cum să ajungă să crească, să de dezvolte. Renumele unui loc e dat de atmosferă, de ambianță. Dacă medicul nu știe să se apropie de pacient, nu știe să se deschidă pentru el, nu știe să încerce să înțeleagă și starea lui, teama lui, să îi explice rațional ce se poate întâmpla, face diferența. Aici, lucrează o echipă de profesioniști, cu experiență câștigată de-a lungul multor ani. Am norocul să pot fi alături de o echipă cu care am lucrat vreme îndelungată și cu care nu am ezitat să intrăm la cele mai dificile cazuri. Înainte să ajungem să deschidem spitalul, au fost întâlniri gestionate de oameni care lucrează în comunicare, iar medicii care lucrează aici au ajuns să fie antrenați prin jocuri de simulare. A ieșit un set de lucruri, de valori, care trebuie să constituie referința pentru baza de comunicare. Spitalul Regina Maria nu va fi competitorul spitalului public. Spitalele clujene sunt pline de profesioniști adevărați. Noi suntem o alternativă pentru acei pacienți care își caută sănătatea în altă parte, în Austria, în Turcia, în Germania. Eu sper să fim o alternativă viabilă. Avem echipa de profesioniști, avem dotarea necesară, avem condiții de cazare excepționale. Dacă există cumva pentru cineva intenția să meargă în altă parte îi invităm prima dată să treacă pe la noi”, a declarat Constantin Ciuce, director medical Spital Regina Maria Cluj.
“Școala medicală din Cluj este unică în România. Nu este vorba doar de performanță, ci de școală. Avem o universitatea, UMF, care de 99 ce ani produce medici de valoare excepțională. Regina Maria nu întâmplător a ales Clujul. Avem tadiția investițiilor de succes. Când o asfel de companie vine și investește în Cluj înseamnă că avem vești foarte proaste pentru dușmanii noștri. Sunt mândru să fac parte din această echipă. Regina Maria este culmea excelenței, este chintesența. Comparați un cabinet privat care nu are nicio legătură decât cu contabila lui, cu acest colos extrem de performant”, a declarat profesorul universitar doctor Nicolae Hâncu.
“Sunt 148 de paturi, mai mare decât am anunțat prima dată, iar prețurile la naștere, de exemplu, operația cezariană va fi 7.400 de lei, iar nașterea naturală 5.900 de lei. Momentan, nu lucrăm cu Casa de Asigurări. Sperăm să putem să lucrăm. Ne-am dori să intrăm în relații contractuale cu Casa de Asigurări pe cât mai multe specializări medicale. Prețurile noastre sunt stabilite în funcție de intervenții. Vor fi intervenții de la câteva mii de lei (2-3.000 lei) până la intervenții care costă zeci de mii de lei în funcție de complexitate și durata de spitalizare. Abonații au anumite tipuri de facilități. De un 1 și jumătate avem propria noastră rețea de ambulanțe private. Noi credem în coabitarea sistemului privat de sănătate cu cel public. Unul nu îl înlocuiește pe celălalt. Regina Maria nu este un spital de urgență. Nici nu ne-am propus să fim un spital de urgență”, a mai precizat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate Regina Maria.
Spitalul Regina Maria Cluj
Aparatura disponibilă în spitalul Regina Maria din Cluj este una de ultimă generație, menită să asigure servicii medicale la cele mai înalte standarde de calitate. Cele mai avansate echipamente sunt cele din dotarea departamentelor de imagistică, neonatologie și chirurgie. Printre acestea se numără un ecograf adus în premieră în România – un sistem premium cu ultrasunete care utilizează tehnologia unică UltraFast
Spitalul dispune, de asemenea, de un sistem complet de imagistică General Electric, cu aplicații în chirurgie, pediatrie, ginecologie și ortopedie. Totodată, din primul trimestru al anului viitor, spitalul va deveni centru de referință General Electric în imagistică dedicată patologiei sânului, iar laboratorul va integra un departament de genetică moleculară – al doilea după cel din București, precum și o divizie specializată de anatomie patologică.
Grija față de sănătatea celor mici se reflectă în noul spital de la Cluj prin secția de pediatrie. Aceasta cuprinde departamentul de specialități chirurgicale pediatrice extins pe un întreg etaj, precum și ambulatoriul dedicat exclusiv copiilor, compus din 7 cabinete de consultații și cameră de gardă 24/7.
Maternitatea integrată în spital asigură pacientelor îngrijire într-un mediu sigur și prietenos – echipele de medici răspund solicitărilor într-un timp foarte scurt datorită sistemului performant de apelare, aflat în dotarea fiecărui salon. Pentru că primele clipe din viața copilului sunt foarte importante, medicii doresc să implementeze tehnica ”contact piele-la-piele” (skin-to-skin). Astfel, imediat după naștere, copilul este plasat la pieptul mamei, interacționând direct cu ea. De asemenea, specialiștii Regina Maria acreditați internațional în consultanță în alăptare, oferă suport proaspetelor mame în primele ore de viață ale nou-născutului.
Spitalul oferă clujenilor și locuitorilor din regiune o gamă complexă de specialități medicale, axate pe chirurgia minim-invazivă laparoscopică, printre care: ginecologie, chirurgie generală, ortopedie. În plus, spitalul dispune de un centru de imagistică, un laborator integrat de analize medicale și cameră de gardă. Ambulatoriul reunește specialități medicale aflate în conexiune strânsă cu secțiile spitalului, astfel încât pacienții beneficiază de investigații complete și sunt pregătiți pentru o intervenție chirurgicală sau supravegheați postoperator.
În Cluj, reţeaua Regina Maria are 423 de angajaţi, 650.000 de servicii medicale accesate în 2018, şi o creştere cu 42% a cifrei de afaceri, faţă de anul 2017. Această reţea privată deserveşte peste 2,2 milioane de pacienţi, dispune de patru spitale, trei centre cu spitalizare de zi, două maternităţi, opt campusuri medicale, 11 centre de imagistică, 20 laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem şi peste 180 de policlinici partenere în ţară.