monitorulcj.ro Menu
Economie

Finanțele instruiesc operatorii economici în domeniul ajutorului de stat

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca vine în sprijinul operatorilor economici care vor să aplice pentru obţinerea unor finanţări prin H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de având ca obiectiv stimularea investiţiilor.

În acest sens, vor fi organizate sesiuni de pregătire, după cum urmează:

DGRFP Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu, nr. 19, et. 2, cam. 219 – 6 și 14 septembrie de la ora 10.00


SFM Dej Dej, strada. M. Eminescu,  nr. 2, sala de şedinţe – 28 august de la ora 10.00

Fiecare operator economic va putea trimite la instruire maxim 2 reprezentanți, respectiv:


- două persoane din partea societăţii aplicante, sau

- persoană din partea societăţii aplicante  şi cealaltă din partea societăţii consultante.


Sesiunile de instruire vor fi susţinute de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Biroul Ajutor de Stat care va face o prezentare generală a prevederilor H.G. nr.807/2014, a Ghidului solicitantului – Revizia 2, precum şi a Ghidului de plată – Revizia 2.

“Precizăm că în cadrul acestor întâlniri nu se vor analiza proiecte de investiţii şi nu se va stabili eligibilitatea acestora. Stabilirea eligibilităţii unui proiect de investiţii se poate determina numai după depunerea Cererii de acord pentru finanţare, însoţită de documentele justificative, conform prevederilor legale, şi doar după finalizarea procesului de analiză”, transmit reprezentanții Finanțelor Cluj.