Economie
ANALIZĂ Euro a mai pierdut doi bani
Evoluția descendentă a euro a continuat în a patra ședință consecutivă, la aceasta contribuind și reducerea aversiunii față de risc la nivel regional.
Cursul euro a scăzut de la 4,7555 la 4,7348 lei, mai jos cu trei bani comparativ cu maximul istoric de 4,7648 lei, atins în 21 ianuarie. Cotațiile au scăzut de la 4,745 lei, la deschidere, până la 4,733 lei, iar cele de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,735 lei.
Comisia Națională de Prognoză a modificat proiecțiile sale asupra cursului euro. Media anuală pentru acest an a urcat de 4,62 la 4,67 lei, iar cea pentru cel viitor de la 4,60 la 4,62 lei, respectiv la 4,60 lei pentru 2021 și 4,58 lei în 2022.
În cazul dolarului cursul mediu anual este estimat pentru acest an la 4,03 lei iar pentru 2020 la 3,98 lei.
Media dolarului american a coborât ieri de la 4,16 la 4,1265 lei, în timp ce cotațiile din piața locală au scăzut la 4,117 – 4,139 lei.
Moneda elvețiană continua să se deprecieze pe piețele internaționale, coborând ieri la 1,139 – 1,143 franci/euro, iar media a scăzut de la 4,1768 la 4,1557 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,06% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,29%. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,41%, iar cel la 12 luni a scăzut de la 3,48 la 3,47%.
Modificările aduse în piață de taxa pe lăcomie ar putea pune BNR în situația de a menține anul acesta și cel viitor dobânda de politică monetară la aceeași valoare de 2,5%, stabilită în mai 2018, anticipează analiștii de la UniCredit Bank. Aceștia cred că banca centrală va alege, pentru reglaje, intervenţiile pe piaţa valutară şi operaţiunile repo
Monedele din regiune erau se apreciau față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,276 – 4,289 zloți iar cea maghiară fluctua între 315,1 și 316,2 forinți.
Rezerva Federală americană a menţinut acum două zile dobânda sa de politică monetară în culoarul 2,25 – 2,50%. Decizia se datorează incertitudinilor care planează asupra economiei americane.
Investitorii au reacționat la această decizie prin aprecierea euro la 1,1470 – 1,1516 dolari, chiar dacă creșterea economică din zona euro a fost doar de 0,2% iar Italia a anunțat intrarea în recesiune tehnică.
Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se plasa ieri la prânz la circa 3.420 dolari, față de 3.432 dolari, miercuri seară.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00, analiză realizată de Radu Georgescu