monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ. Bancherii ridică miza dobânzilor

Dorința PSD-alde de a-l schimba pe guvernatorul BNR și a aduce în locul acestuia un om de „tip nou", obedient, pentru a putea astfel, prin implicarea politicului în evoluția cursului și a dobânzilor, să acopere golurile dintr-un buget pe 2019 care nici până în prezent nu și-a găsit forma, a iritat mediul financiar.

Cu cât au crescut prețurile în ianuarie?

Preţurile de consum au crescut cu 0,8% în ianuarie 2019, comparativ cu luna decembrie a anului trecut, în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 3,3%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 3,77%, a mărfurilor nealimentare cu 3,29% şi a serviciilor cu 2,71%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate astăzi.