monitorulcj.ro Menu

Euro a pierdut peste un ban

Săptămâna aceasta va fi dominată de factorii geopolitici, în special de criza din Orientul Mijlociu, dar și de răspunsul pe care îl va da președintele Iohannis la cererea de suspendare a procurorului șef al DNA, care ar putea aduce o cerere de suspendare a acestuia din partea PSD-ALDE, care ar echivala cu explozia depreciativă a leului.

Săptămână cu euro peste 4,66 lei

Perioada analizată a fost una stabilă pentru raportul euro/leu, în timp ce monedele din regiune au avut o evoluție apreciativă față de euro.

Apreciere modestă a euro

Creșterea inflaţiei în martie la un maxim al ultimilor patru ani, de 5%, a pus presiune pe leu, în ciuda faptului că alte monede din regiune se apreciau faţă de euro.