monitorulcj.ro Menu

Euro urcă spre 4,66 lei

Euro urcă spre 4,66 lei
Fragilizat de „revoluția fiscală", care a adus incoerență în mediul de afaceri și sindical, guvernul venind constant cu noi și noi „îmbunătățiri", dar și de saltul înainte făcut de inflație și deficitul comercial și de cont, leul nu mai face față presiunilor depreciative.
Euro s-a instalat la noul prag suport de la 4,64 lei

Euro s-a instalat la noul prag suport de la 4,64 lei

„Revoluția fiscală" a PSD-ALDE suprapusă peste creșterea inflației și a deficitului comercial au afectat parcursul leului, punând un umbră avansul luat de economie în al treilea trimestru, care s-a bazat însă mai mult pe consumul stimulat de majorarea salariilor buigetarilor și a pensiilor.

Nicio autostradă nouă începută în acest an

În pofida zecilor de oferte pe care Compania de Autostrăzi le-a primit la licitațiile organizate în acest an și a anunțurilor referitoare la licitarea a sute de kilometri de autostradă, compania are un palmares dezamăgitor privind lucrările începute efectiv.

„Cel mai bun produs nou” la Premiile Piaţa 2017 - gama Gerovital Geluri de duş (P)

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, este unul dintre marii câştigători ai Galei Premiilor Piaţa 2017, obţinând în palmaresul brandului Gerovital premiul la una dintre cele mai importante categorii din competiţie. Gama de geluri de duş Gerovital, lansată în luna iulie a acestui an, a obţinut titlul de „Cel mai bun produs nou”, la categoria produse de îngrijire personală.

Principalele valute au reînceput să crească

Principalele valute au reînceput să crească
După scurtul moment de apreciere de miercuri, leul a reînceput să scadă față de principalele valute, în contrast cu tendința arătată de alte monede din regiune.