monitorulcj.ro Menu

Cotațiile euro au urcat până la 4,659 lei

Cotațiile euro au urcat până la 4,659 lei
Piața și mediul de afaceri au răspuns la „revoluția fiscală" inițiată de PSD-ALDE prin creșterea cererii de valută. Motiv de apreciere imediată a euro, la valori care se mai înregistrau în urmă cu cinci ani.

Cum se schimbă salariile după mutarea CAS de la angajator la angajat

Trecerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) de la angajator la angajat ar trebui să aibă un impact de doar câţiva lei în ambele părţi, cu condiţia creşterii corespunzătoare a salariului brut, arată calculele prezentate miercuri de ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Adio, 4,59. Euro a intrat în era 4,6

Adio, 4,59. Euro a intrat în era 4,6
Încăpățânarea PSD-ALDE de a modifica codul fiscal prin OUG, măsură care a fost criticată atât de sindicate cât și de asociațiile patronale, în ceea ce privește, în mod special, trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, a provocat deprecierea instantanee a leului.

Euro a sărit direct la 4,64 lei

Cursul euro a crescut ieri de la 4,5920 la 4,5968 lei, însă declarația premierului Mihai Tudose conform căreia transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se va face prin OUG, care va fi adoptată miercuri, a provocat ieșiri semnificative de valută din piață.