monitorulcj.ro Menu

Bugetul pentru „Rabla” a fost SUPLIMENTAT

Bugetul pentru „Rabla” a fost SUPLIMENTAT
Bugetul Programului „Rabla” a fost suplimentat cu 25 milioane de lei, ceea ce înseamnă că încă aproximativ 4.000 de persoane fizice vor putea beneficia de prime de casare, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.

ANALIZĂ. Pregătiți-vă pentru rate mai mari la credite

Dacă piața valutară a avut o evoluție monotonă, după aproape cinci săptămâni de stagnare la o zecime de ban sub pragul de 4,6 lei, în schimb cea monetară devine tot mai fierbinte, punând pe cei care au luat credite în lei să se pregătească să scoată mai mulți bani buzunare la plata ratelor.
Euro la un nou maxim al ultimilor cinci ani

Euro la un nou maxim al ultimilor cinci ani

Perechea euro/leu a continuat să fluctueze în jurul rpagului de 4,6 lei, atingand un nou maxim, în timp ce dolarul și francul elvețian au recuperat mult din terenul pierdut anterior.

Radiografia celor mai importante pieţe imobiliare din România (P)

FOTO: Cluj Innovation Park
Piaţa imobiliară din România şi-a revenit după criza din 2008 şi urmează un trend ascendent încă din 2015, însă anul 2017 pare să fie vedeta tranzacţiilor la nivel naţional, cu dezvoltatori accelerând noi proiecte: peste 25.000 de apartamente vor fi livrate în următoarele luni în principalele pieţe rezidenţiale regionale din România.

ANALIZĂ VALUTARĂ. Prognoze sumbre pentru leu

Raportul euro/leu a început o nouă săptămână, a cincea, în preajma pragului de 4,6 lei, care ar trebui depășit, în opinia majorității analiștilor, în scurt timp.