monitorulcj.ro Menu

A patra săptămână cu euro aproape de 4,6 lei

A patra săptămână cu euro aproape de 4,6 lei
În perioada analizată euro a continuat să testeze depășirea pragului de 4,6 lei. Se pare însă că BNR a reușit să acomodeze piața, prin intervenții discrete care au înfrânat încercările speculative.

Soluția eMAG pentru achiziții inspirate de mobilă de bucătărie (P)

Casa, împreună cu mobila care o populează, reprezintă ecosistemul nostru cotidian. Chiar fără să ne dăm seama, el are influențe profunde asupra calității vieții noastre, putând contribui în mod substanțial la îmbunătățirea modului nostru de viață.

ANALIZĂ. Nicio fisură în stânca de la 4,6 lei/euro

Piața locală a fost și ieri nemișcată, cursul euro gravitând tot în jurul lui 4,6, în condițiile în care speculatorii se tem de o intervenție masivă a băncii centrale. La rândul ei, BNR preferă să punctueze doar atunci când este cazul, fără a fi nevoită să vândă prea multă valută.