monitorulcj.ro Menu

Principalele valute au făcut mici pași înapoi

Leul a recuperat o parte din pierderile suferite zilele trecute în fața principalelor valute, în condițiile pe piețele internaționale au scăzut plasamentele în moneda americană.

Cât mai costă o afacere la mâna a doua în Cluj

Bar de vânzare de pe Pezișa, Hașdeu, 40.000 de euro
Potenţialii cumpărători beneficiază de varietate dacă decid să-şi investească banii într-o afacere second hand, atât în privința prețului, cât și a domeniului de activitate.

Programul "Rabla 2016" primește buget suplimentar de 23 de milioane lei

Programul "Rabla" primește o suplimentare de 3.538 de vouchere, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, iar termenul pentru depunerea dosarelor de către persoanele fizice și juridice se prelungește până la data de 15 decembrie 2016, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis astăzi.

RAPORT: Cluj, cel mai profitabil județ din România/FOTO

Cluj panorama sursa foto cluj travel
Județul Cluj se află pe primul loc în clasamentul firmelor profitabile din România, după municipiul București, 4.019 firme din 71.602, câte sunt înregistrate, fiind profitabile, ceea ce reprezintă 5,61% din companiile clujene, în condițiile în care media pe țară este de 4%.

Un oficial BNR vorbește despre apropierea unei noi crize economice

Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, avertizează, într-o analiză publicată pe pagina de opinii a BNR, că suntem în plin boom, iar aceasta ar mai putea înseamna şi că suntem mai aproape decât am putea crede, "fie de o ajustare care să aducă producţia spre potenţial, fie de o o recesiune, dacă ajustările nu se fac la timp".