monitorulcj.ro Menu

Dolarul a pornit spre 4,40 lei

Primele luni ale lui 2015 sunt foarte dificile pentru cei care au contractat, în anii trecuți, credite în valută.

Dezbatere pe tema energiei, la Cluj

Reprezentanţi ai pieţei energetice din România s-au întâlnit vineri la Cluj, în cadrul unei dezbateri cu titlul “Energie pentru România”. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi lideri liberali din judeţ şi din ţară.

Euro scade cu ban, dolarul sare la 4,04 lei

Dolarul american a devenit cea mai bună investiție, randamentul pe care îl oferă fiind mai profitabil decât dobânzile oferite de bănci la depozite.

„Prima Casă 2015”, mai mare, mai scumpă

Proprietarii de locuinţe achiziţionate sau construite prin programul „Prima Casă” vor putea cumpăra o nouă locuinţă mai mare şi mai scumpă prin program, dacă vor îndeplini cumulativ patru condiţii, printre care vânzarea proprietăţii deţinute sau lichidarea creditului garantat de stat.

Dolarul s-a scumpit la 4 lei

Cursul dolarului american a trecut ieri de pragul de 4 lei, atingând astfel un nou maxim istoric de 4,0041 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 3,9880 şi 4,01 lei.

Dolarul se apropie de 4 lei

Cursul dolarului american a crescut ieri de la 3,9599 la 3,9892 lei, la circa un ban de maximul istoric de 3,9980 lei, atins în data de 23 ianuarie.