monitorulcj.ro Menu

Banca Transilvania a primit o nouă finanţare de la BERD

sursa foto economica.net
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă o nouă finanţare, de 15 milioane de euro, Băncii Transilvania pentru continuarea susţinerii creditării întreprinderilor mici şi mijlocii care investesc în proiecte de eficienţă energetică şi energie regenerabilă.

Leul s-a depreciat cu peste un ban

Cursul monedei europene a crescut ieri de la 4,4243 lei, minimul ultimelor circa trei săptămâni, la 4,4353 lei. Deprecierea leului a fost una în ton cu cea a altor monede regiune.

Piaţa auto românească, pe locul 3 în topul celor mai mari creşteri din UE

Dacia Logan
România a consemnat a treia mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE, de 26,2%, în primele zece luni din acest an, pe o piaţă europeană în urcare, în timp ce Dacia a avut cel mai important avans dintre mărcile cu volum ridicat de vânzări, de 28,7%, la 304.405 unităţi.

Scăderi ale principalelor valute

Leul s-a apreciat ieri în faţa principalelor valute, în ton cu evoluţia celorlalte monede din regiune.

Oficial italian, cu jalba în proţap la autorităţile clujene. Lobby pentru Atzwanger, firma care nu a construit Centrul de Deşeuri

Autorităţile judeţene au primit, luni, vizita unei delegaţii a Ambasadei Italiei, condusă de Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la Bucureşti. Venit în vizită oficială la Cluj-Napoca şi sub pretextul consolidării relaţiilor româno-italiene, Diego Brasioli nu a ezitat să “pună o vorbă bună” pentru firma italiană Atzwanger Spa, fostul contructor al Centrului de Deşeuri, în încercarea de a opri rezilierea contractului.

Cum divide euro Uniunea Europeană

„Moneda euro mai mult divide Europa decât s-o unească”, a declarat europarlamentarul german Joachim Starbatty într-o conferință care a avut loc la sfârşitul săptâmânii trecute la Cluj-Napoca.

Săptămână calmă pentru leu

În perioada analizată, raportul euro/leu a avut o evoluţie calmă, acesta fluctuând uşor în jurul lui 4,43 lei, care a devenit noul prag suport, după circa o lună în care acesta s-a plasat la 4,42 lei.