monitorulcj.ro Menu

Leul se întăreşte faţă de euro

După două ședințe consecutive de scădere, provocată de creșterea aversiunii față de risc, cauzată de problemele cu care se confruntă instituții financiare de la marginea zonei euro, ieri leul a înregistrat o uşoară apreciere faţă de euro.

Drumul Răchiţele-Ic Ponor, tras pe dreapta de şase ani. Clujul, în pericol de a pierde banii de la UE din cauza posibilelor fraude

După şase ani de lucrări pe drumul Răchiţele - Ic Ponor nu există nicio urmă de asfalt. Până acum au fost construiţi doar unii parapeţi de susţinere, rigole şi poduri. Perioada de execuţie a fost depăşită cu ani buni, iar firma care a executat lucrările a intrat în insolvenţă. Mai mult, o expertiză tehnică confirmă faptul că la construirea acestui drum s-au folosit materiale inferioare faţă de cele prevăzute în contract. Dacă instanţa va decide că este vorba de fraudă judeţul Cluj va pierde toţi banii de la UE.

Românii sunt cei mai muncitori dintre europeni

Românii sunt angajaţii care muncesc cel mai mult din Europa, peste 2.000 de ore pe an. Paradoxal sau nu, la coada clasamentului sunt ţări în care nivelul de trai este mult mai ridicat.

Continuă deprecierea leului

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în faţa celei europene, cursul crescând de la 4,4179 la 4,4193 lei, medie care nu s-a mai înregistrat de circa două luni.

Euro a apăsat acceleraţia

Euro a apăsat acceleraţia
Creşterea aversiunii faţă de risc pe pieţele internaţionale, cauzată de scăderea burselor europene şi problemele majore cu care se confruntă cea mai mare bancă portugheză, au conturat un traseu descendent pentru leu.