Firmele se implică activ în pregătirea studenţilor pentru a reduce perioada de training de după angajare.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj prezintă, în cadrul unor întâlniri cu mediul de afaceri, care vor avea loc în 17 și 24 aprilie 2013 , modificările aduse la Codul Fiscal privind impozitarea microîntreprinderilor, aplicabile de la data de 1 februarie 2013.
Guvernul portughez va reduce din nou cheltuielile pentru sănătate, educaţie şi securitate socială, pentru a evita eşuarea programului de bailout după ce Curtea Constituţională a respins scăderea salariilor şi pensiilor din sectorul public.
Deficitul de personal din domeniul înaltei tehnologii, nu e doar o problemă locală. Şi vecinii noştri duc lipsă de forţă de muncă şi vin să întărească rândurile cererii din Cluj-Napoca.
Valoarea aurului pe plan mondial a crescut de aproape opt ori în ultimii zece ani de zile, de la 30 la 236 de miliarde de dolari, în timp ce cantitatea de aur de pe piaţă aproape s-a dublat, ajungând la 4.405 de tone.
Carnea de miel se va vinde cu 30 de lei kilogramul, a declarat, vineri, la Sibiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, care a precizat că fermierii au avut costuri foarte mari cu întreţinerea oilor în această iarnă, dar se ţine cont şi de puterea de cumpărare.
Aici puteţi accesa convocatorul Asociaţiei Apa Văii Arieşului la sediul din Turda în 08.04.2013.
Aici puteţi accesa comunicatul Asociaţiei Apa Văii Arieşului la sediul din Turda în 08.04.2013.
Asociatia De Dezvoltare Intercomunitară
„APA VĂII ARIEŞULUI"
Turda,str.Bogata nr 1
COMUNICAT
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Văii Arieşului” informeaza ca în data de 05.04.2013, Adunarea Generală a Asociaţilor, legal întrunita, în conformitate cu art. 16 din Statutul Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Văii Arieşului”a ales ca preşedinte al Asociaţiei pe domnul Racolţa Ioan, primar al comunei Călaraşi.
Conducerea Asociaţiei