Rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai”, Ioan Aurel Pop, a publicat pe site-ul instituţiei primul său raport anual.
Dacă până în anul 2008 afacerile în domeniul imobiliar şi retail mergeau “excelent”, odată cu debutul crizei financiare profitul s-a mutat în agricultură, mai exact în cultura de cătină albă. Aşa a ajuns clujeanul Ioan Morar să numere afaceri cu mai multe zerouri şi un profit de aproape jumătate de milion de euro.
Reprezentanţii constructorului celei mai mari hidrocentrale din lume, China Gezhouba Corporation, au negociat, în cadrul unei vizite în România, cu autoritaţile locale şi naţionale posibilitatea unei investiţii în proiectul hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti.
Titlurile celor două companii clujene au înregistrat creşteri de preţuri semnificative în primele trei luni de tranzacţii din acest an.
Reprezentanţii în top managementul mai multor companii din judeţele Cluj, Mureş, Alba, Bistriţa-Nasăud şi Sălaj, cu o cifra de afaceri de peste 1 milion EUR, vor participa joi la dezbateri interactive în cadrul evenimentului „Economia azi - Opţiuni şi oportunităţi pentru IMM”, dezvoltat de Doingbusiness.ro. Coferinţa va avea loc la City Plaza, sala Ballroom, începând cu ora 9.00.
Elveţienii de la Sika, unul dintre principalii jucători de pe piața de materiale chimice de construcții, deschid în septembrie o fabrică de mortare uscate la Căpușu Mare în județul Cluj.
Judeţul nostru se situează doar pe locul cinci într-un clasament pe ţară realizat de Gândul după ce s-au pus cap la cap cei mai importanţi şapte indici socio-economici de la nivel naţional, pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Comisiei Naţionale de Prognoză.
Evaziunea fiscală va înflori în România dacă nu va fi prelungită taxarea inversă la cereale şi plante oleaginoase de la 1 iunie 2013, a declarat, ieri, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - RomPan, Aurel Popescu, la o dezbatere privind siguranţa alimentară.