Principalul obiectiv al României în negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru 2014 - 2020, în cea de-a doua zi a reuniunii extraordinare a Consiliului European, este decuplarea alocărilor de rata de absorbţie, potrivit Agerpres.
Ministrul francez al Economiei Pierre Moscovici a pledat joi seara pentru crearea unui buget al zonei euro, complementar bugetului european, în timp ce la Bruxelles urma să înceapă un summit european dedicat bugetului Uniunii Europene.
Instituţia de credit este evaluată la 468 milioane de euro, fiind singura bancă din România care şi-a crescut valoare comparativ cu anul trecut.
Cei 27 de şefi de state şi de guverne din UE au început joi la Bruxelles un summit maraton pentru negocierea proiectului de buget multianual. În centrul discuţiilor figurează bugetul agricol, pe care Franţa vrea să îl menţină la nivelul actual, în timp ce Marea Britanie insistă pentru o reducere drastică, precum şi fondurile de coeziune.
România are un potenţial de creştere economică diminuat serios pentru că banii pentru cheltuielile publice sunt risipiţi, în condiţiile în care investiţiile publice au una dintre cele mai mari ponderi în PIB la nivel european, afirmă Daniel Dăianu, profesor la SNSPA.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj a înregistrat o creştere a încasărilor de 15% pe primele 10 luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate la solicitarea Monitorul de Cluj.
Peste 8500 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 22 - 28 noiembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Călăraşi, Ilfov, Timiş, Sibiu şi Hunedoara, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
RCS&RDS, Interagro, Banca Transilvania, Dedeman sau Mediplus Exim sunt primele cinci companii cu capital privat românesc, împreună fiind evaluate la aproape 2,6 miliarde de euro, adică la jumătatea valorii pe care o are Petrom, cea mai valoroasă companie din România, evaluată la aproape 5 miliarde de euro, potrivit Top 20 al celor mai valoroase companii cu acţionariat autohton, realizat de Ziarul Financiar împreună cu casa de investiţii Capital Partners.