Premierul Victor Ponta a declarat marţi că redevenţele pentru petrol şi gaze trebuie renegociate, dar o modificare a nivelului acestora nu va fi efectuată mai devreme de 2014, scrie Mediafax.
Numărul de angajaţi din industrie şi construcţii de la nivelul judeţului a scăzut cu aproape 17.000 în patru ani.
Un român a câştigat trofeul pentru cel mai bun concept de afacere la concursul Erasmus Entrepreneurship Awards 2012, pentru o idee având ca scop eficientizarea procesului de recrutare a angajatorilor. Concursul Erasmus de Antreprenoriat este parte a programului Erasmus pentru Tineri Antreprenori, care vizează schimburi de experienţă transnaţionale între antreprenori aflaţi la început de drum şi oameni de afaceri de succes şi cu experienţă din ţările Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă.
Panama vrea să introducă în circulaţie euro, în paralel cu dolarul american, moneda folosită în prezent, a declarat preşedintele ţării din America Centrală, Ricardo Martinelli, în timpul unei întâlniri cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Aproape trei sferturi din populaţie consideră că economia merge mai rău decât acum un an, disponibilitatea de cumpărare este scăzută, dar aşteptările legate de îmbunătăţirea situaţiei în 2013 sunt ridicate, românii fiind printre cei mai optimişti europeni, alături de nemţi şi britanici, potrivit GfK.
Uniunea Europeană (UE) ar putea fi distrusă de criza "de coşmar" a zonei euro, iar Germania trebuie să-şi asume responsabilitatea de a salva moneda comună, a declarat miliadarul american George Soros, citat de CNBC.
Energia solară continuă să atragă investiţii, în localitatea Chirileu din judeţul Mureş fiind finalizate lucrările la cel mai mare parc fotovoltaic funcţional în acest moment în România.
Actualul director de publicitate al Google, Henrique de Castro, va prelua funcţia de director operaţional la rivalul Yahoo până la 22 ianuarie, a anunţat compania americană Yahoo, citată de MarketWatch.