Alte judeţe din regiune, precum Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare sau Sălaj, sunt în capul listei.
Conducerea Mechel Câmpia Turzii a notificat sindicatul din combinat, dar şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) privind intenţia de a disponibiliza alte 800 de persoane, urmând să mai rămână 360 de angajaţi la secţia de Trăgătorie, informează Mediafax.
Cei mai influenţi manageri executivi şi antreprenori din industriile online, IT şi telecom vor vorbi despre evoluţia tehnologiei şi vor dezvălui cum vor influenţa deciziile lor viaţa sau planurile de business la conferinţa "ZF Digital ’12" organizată de Ziarul Financiar în 16-17 octombrie, scrie Mediafax.
Băncile zonei euro doresc să reducă raportul dintre împrumuturi şi depozite şi finanţarea transfrontalieră în Europa Centrală şi de Est, astfel că pe termen scurt creditarea va stagna sau va evolua negativ în multe ţări din regiune, mai ales în Bulgaria, Ungaria şi România, potrivit FMI.
Aproape o treime din unităţile de producţie a electricităţii în panouri fotovoltaice, adică 154 MW, ar urma să fie instalate în regiunea Olteniei, a declarat miercuri directorul de afaceri corporatiste din CEZ România, Adrian Borotea.
Rata anuală a inflaţiei a atins maximul din acest an, 5,33%, mult peste ţinta BNR, după ce în septembrie preţurile au crescut cu 1,18%, ca urmare a scumpirii alimentelor, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Visa, Google, PayU, DPD Poşta Franceză, Sociomantic, Netbridge, Zitec sunt doar câteva din numele mari care vin la Cluj-Napoca pentru două zile de prezentări şi workshop-uri, cu ocazia TeCOMM, un minieveniment ce premiază oameni şi companii care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea comerţului online în România.
Sortilemn SA anunță punerea în funcțiune a Centralei de cogenerare de înaltă eficiență pe biomasă și realizarea testelor de performanță.