Preşedintele Traian Băsescu a punctat că interesul României la Consiliul European de miercuri vizează menţinerea fluxurilor de capital al băncilor europene în ţările care nu se află în zona euro în procesul de recapitalizare a acestora, şeful statului menţionând totodată că nu se aşteaptă ca acest lucru să fie înţeles de mass-media din România.
„Trăim vremuri incerte şi ne întrebăm toţi care va fi următoarea ţară care va cădea, care va cădea în instabilitate economică”, a declarat miercuri, la o conferinţă organizată la Bucureşti de Banca Mondială, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeffrey Franks.
Situaţia României nu este perfectă, dar este relativ bună, a declarat miercuri, la o conferinţă organizată la Bucureşti de Banca Mondială, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeffrey Franks.
Managerii de fond din Statele Unite dau târcoale Marii Britanii şi zonei euro gata să cumpere active ale firmelor de investiţii puse la vânzare în Europa din cauza crizei datoriilor suverane, potrivit publicaţiei britanice Financial News.
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, al cărui mandat se va încheia săptămâna viitoare, consideră că autorităţile zonei euro ar trebui să aibă mai multe prerogative privind politicile economice ale statelor cu probleme din bloc, implicând „un nou concept de suveranitate”.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,3 la sută în septembrie, până la circa 68,728 miliarde lei, iar cele ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 2,4 la sută, până la 50,791 miliarde lei, informează Banca Naţională a României.
Preţurile la gaze şi electricitate ar trebui să crească cu două cifre, fiindcă cele actuale nu sunt sustenabile, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie, Frank Hajdinjak, după întâlnirea cu misiunea Fondului Monetar Internaţional.
Cu 279 de sucursale de bănci deschise, Clujul se situează pe locul doi în topul judeţelor realizat de wall-street.ro în funcţie de numărul de unităţi bancare în funcţiune, la mare distanţă de primul loc – judeţul Ilfov, care are peste 1.100 de unităţi, dar aprope de următorul clasat – judeţul Timiş, cu 256 de sucursale.