monitorulcj.ro Menu
Politică

Primarul comunei Florești, Horia Șulea, și deputatul liberal Adrian Oros cer demiterea prefectului Vușcan

Horia Șulea, primarul comunei Florești și deputatul PNL Adrian Oros cer Guvernului României demiterea din funcție a reprezentantului său în teritoriu, prefectul Gheorghe Vușcan. Solicitarea eliberării din funcție vine pe fondul crizei gunoaielor din comuna clujeană.

Solicitarea eliberării din funcție vine pe fondul unor acțiuni concentrate ale prefectului, precizează cei doi liberali.  

 “Atacarea în contencios administrativ a unor acte ale Legislativului local este apanajul prefectului, dar trebuie uzitat de acest atribut fără a abuza de el”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.


Şulea aminteşte că în ceea ce privește deblocarea situației privind colectarea deșeurilor de pe raza comunei Florești, la finele lunii august a realizat un nou demers.

Administrația locală floreșteană a fost îndrumată să folosească rampa privată de la Pata Rât. Însa, acest lucru, ar însemna acceptarea unui monopol și o serie de cheltuieli imense pe care ar urma să le suporte floreștenii în favoarea operatorului privat al rampei, se arată în comunicatul celor doi liberali.


 “Transportul deșeurilor la o rampă din afara județului presupune o stație de transfer. Am demarat autorizarea unei stații la nivelul comunei Florești, dar acest lucru, din cauza birocrației, durează. Din păcate nu înțeleg de ce situația de la Florești este judecată cu altă măsură decât altele similare. Concret e vorba de situația de la Dej, unde s-a aprobat Starea de Urgență și s-a permis crearea unei stații temporare de transfer. Și, mai mult, la nivelul județului Bistrița Năsăud, care a realizat o celulă de stocare dar aceasta s-a umplut deja de deșeuri, s-a creat un blocaj pe această linie și s-a declarat starea de urgență la nivelul județului”, a mai spus primarul comunei Florești.

“Nu în ultimul rând mi se pare cel puțin deplasat faptul ca prefectul Vușcan să trimită o comunitate de peste 30.000 de locuitori precum Floreștiul să își depoziteze deșeurile pe o rampă temporară unde are acces doar municipiul ori pe o rampă privată unde costurile s-au majorat de peste 10 ori sau pe rampe care nu sunt autorizate și vor obține avizele necesare peste 5-7 ani, precum cele din SMID. Acestea nu sunt soluții, ci bătaie de joc la adresa unei comunități care a decis ca eu să îi reprezint interesele. Iar aceste interese ale comunității în ceea ce privește o dezvoltare sănătoasă mă obligă să cer Guvernului României demiterea reprezentantului său în teritoriu, prefectul Gheorghe Vușcan, care în ultimii ani nu a făcut altceva decât să desconsidere prin acțiunile sale o comunitate de peste 30.000 de oameni”, a completat primarul Horia Șulea.


La rândul său și deputatul PNL Adrian Oros solicită Executivului desemnarea unui alt reprezentant al său în  județul Cluj. “Atât din postura de cetățean al Floreștiului, cât mai ales din cea de reprezentant în Parlamentul României a locuitorilor acestei comune, consider că actualul prefect este departe de menirea sa, cea de a implementa politicile guvernamentale ale Executivului în teritoriu. Consider că demiterea prefectului Gheorghe Vușcan ar fi un gest de normalitate în condițiile în care actualul prefect a uitat de politicile guvernamentale și mai mult se axează pe politici de partid și acțiuni specifice actorilor  eșicherului politic și nicidecum de reprezentantul Guvernului în teritoriu, care ar trebui să fie apolitic în gândire și acțiuni”, a declarat deputatul PNL Adrian Oros.

“Revin astfel la una din intervențiile mele precedente unde îl avertizam pe prefectul Vușcan să-și îndeplineasca obligațiile de serviciu care-i revin conform fișei postului, în problema avizului pentru declararea stării de alertă în conformitate cu solicitarea Primăriei Florești, fundamentată pe prevederile art. 2 lit. j coroborate cu art.24 lit. c ale OUG21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, și care a fost făcută în scopul amenajării unei staţii temporare de transfer (transbordare) deșeuri menajere, pentru a debloca situația gunoaielor în comuna Florești, judeţul Cluj, al cărei locuitor sunt, obligație legală de care nu a ținut cont, dovedind pe această cale că nu înțelege diferența între noțiunea de înalt funcționar public și politician subordonat unor interese locale de partid. Domnul Vușcan “fură” astfel startul campaniei electorale și blochează pe cale de consecință rezolvarea problemei gunoaielor la Florești, tratând cu măsuri diferite localitățile Florești și Dej. În iulie 2015, Comitetul local pentru situații de urgență aproba cererea din 22 iulie 2015 a primarului PSD  Morar Costan, pentru instituirea situației de urgență tot pe problema gunoaielor.


Concluzionând, demisia prefectului se impune de urgență, datorită aspectelor menționate mai sus, dar și datorită faptului că domnul Gheorghe Vușcan supune conceptul de democrație participativă intereselor personale electorale, folosind poziția pe care o deține în scopul discriminării pe criterii politice”, a spus liberalul Adrian Oros.

Prefectul Gheorghe Vuşcan nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere.