monitorulcj.ro Menu

Clientelismul politic, în dezbatere la UBB

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în colaborare cu Expert Forum, organizează marți, 12 aprilie 2016, dezbaterea cu tema „Clientelism și politică în România și Moldova”.

Negocierile PSD cu ALDE s-au împotmolit

Social democrații clujeni nu au ajuns încă la niciun acord cu ALDE Cluj pentru alegerile locale din 5 iunie, astfel că negocierile sunt acum în impas. Reprezentanții celor două partide așteaptă sondajul ALDE realizat în județul Cluj care ar putea fi gata în două zile.

Înainte de alegeri, politicienii își aduc aminte de profesori

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o lege prin care toate cadrele didactice vor beneficia de sporurile şi creşterile salariale restante din 2008-2011, fără să mai fie nevoite să ceară, în instanţă, aceste drepturi.