Democrat liberalii clujeni susţin că PSD a început campania pentru alegerile europarlamentare înainte de startul legal, prin montarea de panouri mincinoase pe teritoriul judeţului Cluj.
Daniel Buda consider că de 3 ani, 2 săptămâni şi 5 zile, România trăieşte o adevărată dramă sub guvernarea PSD – PNL şi că nimic din ceea ce au promis cei doi „corifei ai minciunii” nu s-a întâmplat.
Negocierile pentru susţinerea în Parlament a noului Guvern USD de către UDMR sunt în desfăşurare, Uniunea urmând să primească un post de vicepremier şi două portofolii potrivit unor surse apropiate discuţiilor.
Mai mulți lideri ai filialelor de judeţ PNL, printre care preşedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, au declarat că vor susţine retragerea de la guvernare a miniştrilor liberali, în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente care va avea loc marţi seară.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că Uniunea aşteaptă o decizie în USL legată de o eventuală ruptură între PSD şi PNL pentru "a putea contribui la rezolvarea situaţiei", în baza principiilor protocolului semnat în 2012.